Nicio înfrângere pentru CFR Cluj. Campioana s-a impus în ultimul amical din cantonamentul din Austria şi se pregăteşte de întâlnirea cu Viitorul din Supercupa României

30 iun 2019 1785 afişări Liga 1
Nicio înfrângere pentru CFR Cluj. Campioana s-a impus în ultimul amical din cantonamentul din Austria şi se pregăteşte de întâlnirea cu Viitorul din Supercupa României

CFR Cluj a încheiat stagiul de pregătire din Austria fără nicio înfrângere în cele cinci amicale jucate. Ultimul meci a fost sâmbătă, 29 iunie, când băieţii lui Dan Petrescu (51 de ani) s-au impus cu 1-0 în faţa grupării Sparta Praga.

George Ţucudean a fost singurul marcator al partidei. Atacantul în vârstă de 28 de ani a fost rezervă, a intrat pe parcursul meciului, iar în minutul 87 a înscris golul victoriei.

Portarul Florin Niţă este singurul român rămas în echipa din Cehia. Goalkeeper-ul a fost titluar în meciul jucat în faţa campioanei Ligii 1 Betano, dar a fost schimbat la pauză.

Echipa de start: Arlauskis, Peteleu, Vinicius, Mureşan, Camora, Djokovic, Culio, Bordeianu, Deac, Costache, Omrani

Rezerve: Vâtcă, Horj, Rus I., Susic, Ispas, Ioniţă, Păun, Itu, Mailat, Luis Aurelio, Ţucudean

Au mai evoluat în repriza secundă: Mailat, Ţucudean, Păun, Luis Aurelio, Ioniţă, Susic

Rezultatele înregistrate de CFR Cluj în meciurile amicale:

CFR Cluj - FK Orenburg 1-0
CFR Cluj - Steaua Roşie Belgrad 1-1
CFR Cluj - NK Osijek 2-1
CFR Cluj - Mlada Boleslav 1-0
CFR Cluj - Sparta Praga 1-0

CFR Cluj va deschide noul sezon alături de Viitorul lui Hagi. În mai puţin de o săptămână, sâmbătă, pe 6 iulie, campioana şi câştigătoarea Cupei României se vor lupta pentru Supercupă la Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană, de la ora 20:00.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.