"New entry" cu nume pe lista FCSB. Becali, gata de lupta cu o rivală la titlu pentru un fost campion cu Astra: "Îmi place foarte mult de el. Le-am spus lui Dică şi MM de 100 de ori că e cel mai bun român pe postul lui"

14 ian 2018 13879 afişări Comentează şi tu Liga 1
"New entry" cu nume pe lista FCSB. Becali, gata de lupta cu o rivală la titlu pentru un fost campion cu Astra: "Îmi place foarte mult de el. Le-am spus lui Dică şi MM de 100 de ori că e cel mai bun român pe postul lui"

Valerică Găman (28 de ani) a intrat pe lista de transferuri a lui Gigi Becali, a anunţat finanţatorul FCSB, care-l consideră pe craiovean cel mai bun fundaş central al momentului.

"L-am vrut pe Găman şi când era la Mititelu, şi când era la Astra. Îmi place foarte mult de el, e cel mai bun fundaş central român. Le-am spus lui MM şi Dică de 100 de ori lucrul ăsta", a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.

Campion cu Astra în urmă cu două sezoane, Găman a plecat din România în vara lui 2016, când a semnat cu Karabukspor. După un sezon şi jumătate decent, problemele financiare au lovit în plin echipa din Turcia, iar românul e nevoit să-şi caute o echipă până la finalul acestei perioade de transferuri în care şi CS U Craiova şi-a manifestat interesul pentru serviciile sale.

Unul dintre cei mai buni oameni ai echipei lui Şumudică în anul titlului istoric pentru Astra, Găman a început fotbalul la Universitatea Craiova şi a mai jucat în Liga 1 pentru Dinamo, între martie şi august 2011, an în care a debutat şi la echipa naţională.

Cu 14 selecţii sub tricolor şi 16 meciuri pentru naţionala de tineret, Găman e cotat la 1,2 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.