"Iresponsabil". Critici dure pentru Petrescu! Presa din China îl face praf pe "Bursuc" pentru că a revenit la CFR

23 mar 2019 17257 afişări Liga 1
"Iresponsabil". Critici dure pentru Petrescu! Presa din China îl face praf pe "Bursuc" pentru că a revenit la CFR

Dan Petrescu (51 de ani) i-a lăsat pe chinezii de la Guizhou Henfeng pentru a reveni la CFR Cluj, echipă pe care a făcut-o campioană şi a adus în Gruia primul titlu de campioană după şase ani de pauză. Presa din China nu l-a iertat pe "Bursuc", care a retrogradat cu Guizhou, iar chinezii erau gata să îl ţină pe bancă şi în liga secundă. Petrescu a ales, însă, CFR-ul, iar acum este criticat.

Fostul fundaş dreapta este etichetat drept "egoist" şi "iresponsabil". "Într-un moment în care întregul club se pregăteşte pentru două meciuri în deplasare, CFR Cluj a anunţat oficial întoarcerea lui Dan Petrescu. Toată lumea a rămas şocată de această veste. El (n.r. - Dan Petrescu) a reziliat din propria iniţiativă contractul cu Guizhou şi a plecat de la echipă. Are un comportament egoist şi iresponsabil", au notat cei de la publicaţia chineză Sohu.

Dan Petrescu a semnat pe doi ani cu CFR Cluj şi va încerca să cucerească un nou titlu de campion cu echipa din Gruia. "Bursucul" încasează 20.000 de euro pe lună la CFR.

"Bursucul" urma să fie prezentat astăzi la CFR Cluj, însă conferinţa de presă a fost amânată, din cauza oboselii acumulate de tehnician, care şi-a petrecut ultimele ore în avion.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.