INTERVIU EVENIMENT | Peterson Pecanha s-a lăsat de fotbal. Portarul bântuit de insolvenţă în Liga 1 nu are regrete: “Am jucat mai mult pe gratis, însă m-am hrănit cu dragostea suporterilor”. FOTO Cum arată acum + ce spune despre Hagi, Răzvan Lucescu, Geraldo şi fanii din România. Dezvăluiri incendiare

28 iul 2019 16656 afişări Liga 1
INTERVIU EVENIMENT | Peterson Pecanha s-a lăsat de fotbal. Portarul bântuit de insolvenţă în Liga 1 nu are regrete: “Am jucat mai mult pe gratis, însă m-am hrănit cu dragostea suporterilor”. FOTO Cum arată acum + ce spune despre Hagi, Răzvan Lucescu, Geraldo şi fanii din România. Dezvăluiri incendiare
GALERIE (9 de imagini) VEZI GALERIA

Peterson Pecanha (39 ani), brazilianul care a impresionat la Rapid şi Petrolul, a renunţat de curând la cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat pentru ProSport, portarul spune că a agăţat ghetele şi mănuşile în cui, chiar dacă, la această vârstă, avea ofertă să mai joace. Pecanha se uită în urmă cu mândrie şi, chiar dacă a trecut şi prin momente neplăcute în Liga 1, nu are regrete.  În ciuda faptului că Viitorul a renunţat la serviciile sale după doar şase meciuri, sud-americanul e mândru că a lucrat cu Gică Hagi, de la care a învăţat enorm, ar accepta să se întoarcă în România ca antrenor, însă după experienţele legate de insolvenţă, o să cântărească foarte bine o eventuală ofertă.


Foto de colecţie de când Pecanha a fost desemnat de ProSport cel mai bun portar al sezonului FOTO ProSport

Salut, Peterson. Din România te sunăm. Ce mai faci?
Mă bucur să vă aud. Sunt bine, mulţumesc că m-aţi întrebat şi mă bucur, totodată, că m-aţi contactat. Sunt acasă, în Portugalia, alături de familia mea, doar că, de curând, într-o nouă postură. Tocmai am încheiat o etapă, cea de jucător şi mă pregătesc să încep o alta, de antrenor.

Povesteşte-ne un pic despre asta!
Ultima echipă la care am jucat a fost Academica, o echipă din liga a doua care a încercat să promoveze în prima ligă. Din nefericire, nu a reuşit, iar eu am decis ca în aceste două săptămâni de pauză, să încep un curs de antrenor, UEFA A. Săptămâna trecută am primit invitaţia din partea echipei Paços de Ferreira să lucrez ca antrenor cu portarii şi am acceptat-o fără să mă gândesc prea mult. Aşadar, de câteva zile fac parte din staff-ul tehnic de la Paços de Ferreira. Am început o nouă carieră.

A fost grea decizia de a te retrage?
Da, a fost destul de grea. Coincidenţa a făcut ca în aceeaşi zi să mai primesc o ofertă din partea unei alte echipe din liga a doua a Portugaliei. Este vorba de Leixões. Recunosc că am fost pus serios pe gânduri. Aveam de ales între a continua să apăr sau să mă îndrept către cariera de antrenor, una la care visez deja, alături de o echipă din prima divizie. Ambele formaţii mi-au dat timp de gândire şi, în final, am decis să renunţ la a mai fi jucător şi să trec în barca antrenorilor. Am simţit că venise un tren pe care nu puteam să îl las să treacă. Paços de Ferreira este echipa care m-a adus din Brazilia în Europa, nu puteam s-o refuz. Aici mi-am început drumul pe acest continent şi tot aici am avut multe reuşite ca jucător. Când am venit la Paços, echipa abia promovase în prima ligă, iar în anul următor, am reuşit să ne calificăm în Europa League şi să atingem cea mai importantă perioadă a formaţiei. Apoi, soţia mea e de aici, casa mea e aici, aşa că nu aveam cum să nu accept această invitaţie.

Şi cum te simţi în noua ta postură?
Îmi place foarte mult şi, cu atât mai mult cu cât mă aflu la început, sunt pus în faţa unei provocări foarte interesante şi mă simt motivat. Nu este foarte simplu, oricât de bine cunosc secretele „meseriei” de portar, acum sunt conştient de responsabilitatea pe care o port pe umeri şi de faptul că am şi mai mult de muncit.  Dar această nouă etapă este foarte importantă pentru mine şi mă simt excelent. În plus, simt că toţi mă respectă pentru munca pe care am depus-o în acest loc, ca jucător, pentru omul care am fost pe teren şi în afara lui şi, cu siguranţă şi asta a contat foarte mult, atât în decizia lor, cât şi în a mea.


În noua provocare a carierei: antrenorratul FOTO arhivă personală

 „Să fiu portar nu era doar o profesie, ci pasiunea mea.  La toate cluburile la care am jucat, am dat tot ce am avut mai bun. De fiecare dată când îmbrăcam tricoul de joc, obiectivele mele erau aceleaşi: să câştig fără să mă dau bătut în faţa niciunui obstacol"

Pecanha


Pecanha are o "bibliotecă" de sfaturi pentru portarii tineri. FOTO arhivă personală

Să înţeleg că dacă vorbeam acum două săptămâni şi te-aş fi întrebat despre posibilitatea de a fi antrenor, nu ai fi crezut că asta se va întâmpla într-un timp atât de scurt?
Nu. Deloc. Eu încă eram setat pe cum o să joc din sezonul următor, pe unde o să ajung, nicidecum că voi fi antrenor. Şi cu atât mai mult aşa de repede. Mă simţeam foarte bine pe teren, făcusem un sezon bun la Academica, dar chiar nu am avut cum să las această oportunitate să treacă pe lângă mine. Dacă eşti bun, ele nu întârzie să apară, iar când vin, nu trebuie să le irosim pentru că nu ştim când vor mai veni.

„La Rapid am încasat două salarii din zece, nici alea în întregime, la Petrolul am jucat un sezon gratis”

Întorcându-ne puţin în timp, îţi mai aminteşti şi de România?
Cum să nu? A fost parte din cariera mea, cu bune, cu lucruri mai puţin plăcute, dar au fost experienţe pe care nu le voi uita. Despre care din ele vrei să vorbim?

Despre toate. Hai să începem cu Rapid
Rapid... Când am ajuns acolo, echipa era formată din jucători excelenţi, era pregătită pentru  campionat, să lupte pentru câştigarea lui. Lucrurile mergeau într-o direcţie bună, jucătorii erau uniţi, erau şi mulţi străini care m-au ajutat să mă adaptez, însă, din păcate, a venit insolvenţa clubului şi totul a fost distrus. Am rămas singurul jucător căruia nu i s-a permis plecarea de la club, însă, în acelaşi timp, am fost desemnat şi cel mai bun portar al sezonului. Iar acest lucru a dat deoparte toate problemele financiare pe care le-am întâmpinat şi mi-a adus bucurie şi satisfacţie pe plan profesional. Îmi amintesc că din zece salarii pe care trebuia să le primesc, am încasat doar două şi nici acelea nu au fost în întregime. Însă ceea ce am păstrat în sufletul meu este dragostea pe care suporterii mi-au arătat-o, emoţia din momentele în care intram pe stadionul Giuleşti, chiar îmi amintesc şi de un meci cu Steaua, când nu am putut să începem să jucăm din cauza „petrecerii” pe care suporterii au făcut-o în tribune, cu torţe, fumigene, cu cântece. Am iubit mult să joc la Rapid pentru că mi-a adus emoţii diferite, frumoase. Păcat că s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu echipa. Însă, per ansamblu, a fost un an foarte bun pentru mine din punct de vedere profesional.

Nu ai reuşit să îţi salariale?
Nu. Când am reuşit să plec de la Rapid şi să merg spre Petrolul, am fost nevoit să renunţ la toate pretenţiile financiare deoarece clubul era în procesul de insolvenţă. Era singura formă să ajut, atât formaţia, cât să mă ajut şi pe mine. A fost destul de greu, dar am trecut peste.

Ajungem la Petrolul. Un club unde te-ai simţit foarte bine, ai jucat 3 sezoane, dar la care ai întâlnit din nou insolvenţa.
Exact. Am fost fericit că am fost contactat direct de Cosmin Contra şi am rezolvat totul foarte repede. Petrolul câştigase Cupa României, era o echipă care urma să joace în Europa League, iar asta m-a ajutat să urmez o traiectorie foarte frumoasă în cariera mea. Chiar dacă nu am reuşit să câştigăm un titlu de campioni, am arătat un joc frumos, ofensiv, grupul era unit, iar fanii erau fantastici. Am reuşit să formez, încă o dată,  o imagine bună despre mine şi să mă conectez cu suporterii. Dovadă că şi astăzi mai primesc mesaje de la suporteri români, iar asta mă bucură mult. Dar, aşa cum ai spus şi tu, am dat din nou peste insolvenţă. (râde) Am jucat aproape un sezon fără să primesc vreun salariu, tot din cauza insolvenţei şi părea că această problemă mă urmăreşte.


Măcelărit de jucătorii de la Steaua, dar fericit. FOTO Alexandru Hojda (ProSport)

Părea a fi un blestem.
Nu chiar. Mi s-a întâmplat doar în România, mulţumesc lui Dumnezeu. Nu am mai păţit-o şi la alte echipe.  Şi apoi, să nu uităm că am jucat şi la Viitorul unde nu am mai retrăit aceeasi experienţă neplăcută. Dimpotrivă. La Viitorul a fost invers. Din punct de vedere profesional, lucrurile nu au mers bine pentru mine acolo. Nu am reuşit să mă impun.

De ce crezi că s-a întâmplat asta?
Chiar dacă nimeni nu o spunea, Viitorul visa de a câştige campionatul. Gheorghe Hagi montase echipa în acest fel. Pentru mine lucrurile nu au mers foarte bine, nu m-am mai ridicat la nivelul la care obişnuisem şi asta mi-a dăunat . Dar Hagi a fost foarte direct cu mine, am avut o discuţie bărbătească, onestă, mi-a spus direct ceea ce gândea despre mine. Lucru pentru care îi sunt recunoscător, am învăţat să îi urmez exemplul în noua mea postură de antrenor. Am învăţat multe despre fotbal de la Gheorghe Hagi şi sunt sigur că voi pune în aplicare sfaturile pe care le-am primit de la el. Îi mulţumesc că m-a chemat să joc la Viitorul şi mă bucur pentru parcursul bun pe care îl are această echipă în prezent. Chiar m-am reîntâlnit cu ei când au jucat aici, în Europa Youth League, cu FC Porto. M-au invitat să ne revedem şi m-am bucurat pentru asta. Înseamnă că am fost apreciat şi contează mult pentru mine. Îmi demonstrează că pe oriunde am trecut, am câştigat respectul persoanelor, chiar dacă poate am întâmpinat greutăţi pe teren sau nu am reuşit să îmi îndeplinesc obiectivele.

A fost dificil să lucrezi cu Gică Hagi?
Nu. Şi eu sunt la fel de riguros ca şi el. Niciodată nu m-am culcat pe o ureche la antrenamente, mi-am văzut de treabă, am muncit. Am lucrat chiar şi singur, m-am antrenat singur atunci când am fost îndepărtat de la club, dar niciodată nu am întors spatele programului pe care trebuia să îl urmez. Era vorba de conştiinţa mea. Ştiam că nu sunt bine, că nu jucasem bine, că am încasat două goluri pe care, în mod normal, nu trebuia să le iau, iar asta m-a penalizat. Dar, cum spuneam, ţin enorm să îi mulţumesc încă o dată domnului Hagi pentru tot suportul şi o spun din inimă. Am învăţat multe de la el şi încă mai pun în practică sfaturile pe care le-am primit.


ATUNCI ŞI ACUM. Pecanha, la 40 de ani, într-o ipostază pentru cititorii ProSport, fanii Rapidului, fanii Petrolului şi fanii Viitorului Foto arhivă personală

„Legea insolvenţei transformă jucătorii în sclavii cluburilor”

Revenind la discuţia despre insolvenţă, în acea perioadă nu ai putut să obţii sprijin din partea Sindicatului Fotbaliştilor (AFAN)?
Am încercat, am vorbit, am căutat soluţii, dar nici ei nu puteau face mai nimic din cauza legii insolvenţei din România. O lege care condamnă jucătorii de fotbal la a fi sclavi ai cluburilor. Dacă intră în insolvenţă, jucătorii pleacă doar dacă clubul îşi dă acordul. Ori la mine acest lucru nu a fost posibil, nu m-au lăsat să plec. Nici la FIFA nu mă puteam adresa pentru că trebuia mai întâi să aştept să iasă clubul din insolvenţă ca să pot depune cerere. Ori ambele au falimentat şi nu au mai avut de returnat nicio datorie... Şi la Rapid şi la Petrolul am rămas cu mâinile legate. În fine, am trecut prin multe lucruri negative, dar mult mai multe pozitive.

Ce antrenori români te-au impresionat?
În primul rând Hagi. El este „creierul” Viitorului şi aş spune chiar al fotbalului românesc. Am urmărit tot ce s-a întâmplat la Euro U21 şi ştiu că acea generaţie a ieşit din mâinile lui. El a construit Viitorul cu mâinile lui, cu banii lui, fără niciun altfel de sprijin. Şi în câţiva ani a reuşit să câştige un titlu de campion, o Cupă şi o Supercupă. Iar asta e fantastic. Şi Cosmin Contra este o piesă importantă din cariera mea. Răzvan Lucescu, de asemenea. Am învăţat foarte multe de la toţi. Răzvan e un om integru şi îl apreciez mult. Încă mai păstrez legătura cu ei.

Dar jucători?
Felipe Teixeira. E prietenul meu, locuim unul lângă celălalt. Încă nu are echipă, are câteva invitaţii, dar încă nu a luat o decizie. Felipe a avut mereu multă grijă de el. A muncit mult, a avut o viaţă liniştită, este un adevărat profesionist. De aceea încă mai joacă. De asemenea, mi-a plăcut de Geraldo Alves, Glauber, Marius Constantin, Ovidiu Herea. Mulţumesc lui Dumnezeu, am văzut mulţi jucători buni.



“Îmi doresc să devin antrenor principal”

Ce urmează pentru tine acum?
Obiectivul meu este să fiu antrenor principal. Am terminat de curând cursul UEFA A şi îmi dă dreptul să fiu antrenor la o echipă din liga a doua. Şi voi urma şi cursul UEFA Pro pentru a putea fi antrenor principal. Acesta a fost şi motivul pentru care am acceptat oferta celor de la Paços de Ferreira, pentru a putea fi în interior, a căpăta experienţă şi a-mi fi mai uşor să încep.

Dacă ai primi o ofertă să antrenezi aici în România, ai accepta?
(Râde) Depinde de echipă. Depinde mult. Dar m-aş simţi onorat, ar fi semnul că oamenii de acolo mă valorizează pentru persoana care sunt. Însă fără insolvenţă, nu vreau să mă mai lovesc de aşa ceva (râde).

Ai mai avut oferte de la alte echipe din România?
Au mai fost ceva discuţii cu Dinamo, înainte să merg la Viitorul, dar nu s-a concretizat nimic. Şi am ales să merg la Viitorul.

Am văzut că şi fiul tău a început să joace fotbal. Îţi calcă pe urme, e portar?
Da. Când avea 7-8 ani, nu evolua pe postul de portar, era jucător de câmp. Însă de când ne-am întors acasă, de curând, mi-a spus că el vrea să fie portar. Aşa că acum joacă la Paços de Ferreira, la U9. I-am spus că îl pot ajuta să se antreneze, am început deja câteva sesiuni aici, acasă. Şi iată că acum e portar. Sunt bucuros şi mândru, îmi arată că evoluează de la fiecare săptămână.



“Îmi e dor de plimbările cu Geraldo şi Teixeira prin Herăstrău”

Dacă va fi portar şi va primi o ofertă din România, ce l-ai sfătui?
Până atunci mai e mult. Multe se vor schimba. Abia are 9 ani. Şi dacă se va întâmpla asta, cu siguranţă că va fi de acum în 9-10 ani. Lucrurile în fotbal se schimbă. România redevine, uşor uşor un nume în fotbal, au început să apară rezultate bune, deci lucrurile sunt în continuă mişcare şi nu ştim ce va fi peste 10 ani. Nu pot să spun dacă va fi sau nu , însă aş fi bucuros dacă, într-o zi, s-ar întâmpla asta.

E ceva de care îţi e dor de România?
De colegii mei, de antrenamente, de momentele frumoase. Dar în special de plimbările din parcul Herăstrău, cu prietenii mei, Geraldo, Teixeira şi familiile noastre.

Ai vreun mesaj special pentru prietenii, suporterii din România?
Să  îşi susţină echipele, să le dea putere. Viaţa unui jucător nu e uşoară, în special dacă vine dintr-o altă ţară. Un fotbalist are nevoie de persoane care să le arate susţinerea, mai ales dacă e la început. Suporterii au un rol fundamental în evoluţia unui jucător, în adaptarea lui. Toţi vrem să câştigăm toate partidele, din păcate, nu mereu e posibil, însă atunci când pierd, sfatul meu este să nu renunţe să îi susţină, nu să le adreseze cuvine urâte. Să încerce să vadă fotbalul printr-o latură pozitivă, fără critici, injurii. Acesta este sfatul meu.

"Am renunţat la cariera de jucător cu sentimentul că mi-am făcut datoria şi cu toată încrederea şi speranţa că voi putea să ofer şi altora ceea ce fotbalul mi-a dăruit mie. Îmi agăţ ghetele şi mănuşile în cui cu speranţă, nostalgie, onoare şi fericire.” - Pecanha

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.