Gigi Becali a anunţat că poate vinde două "perle" ale FCSB-ului la "o echipă mare"!

3 dec 2018 3750 afişări Liga 1
Gigi Becali a anunţat că poate vinde două "perle" ale FCSB-ului la "o echipă mare"!

FCSB a învins, pe stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti, echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1 Betano, iar finanţatorul roş-albaştrilor Gigi Becali a anunţat că sunt oferte pentru doi dintre jucătorii importanţi ai echipei, Florinel Coman şi Florin Tănase.

"Pentru 'Bizon' n-am mai avut nicio ofertă. Pentru Coman şi Tănase au fost discuţii şi am zis că îi vând. Dar nu s-au avansat sumele. A fost o echipă mare care s-a interesat de Coman şi Tănase, dar nu s-a concretizat nimic. La Man e o ofertă concretă. Au zis că mâine îmi dau banii. Dacă mă pui să aleg la ora asta între Man şi Tănase, nu ştiu pe cine aleg", a spus Becali la Digi Sport.

În meciul de la Piteşti, au marcat Dennis Man ’41 şi Florin Tănase ’53 (penalti), respectiv Carlos Fortes ’63 pentru ardeleni.

Recent, Coman a fost criticat de către Becali după ce l-a înjurat pe căpitanul Filip în meciul de la Iaşi, 2-1. "Coman şi-a cerut scuze faţă de Filip. A zis că era supărat din cauza jocului, că nu-i ieşea jocul. Era supărat mai mult pe el. Dar pentru aşa ceva nu există scuze. Că dacă faci aşa ceva, înseamnă că eşti vagabond. Şi dacă eşti vagabond, nu poţi să ajungi fotbalist", a spus Becali.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.