Gazul spune că lupta din subsolul Ligii 1 nu e corectă. "Ar trebui diferenţiate cluburile care plătesc şi care sunt în insolvenţă"

19 mai 2015 852 afişări Liga 1
Gazul spune că lupta din subsolul Ligii 1 nu e corectă. "Ar trebui diferenţiate cluburile care plătesc şi care sunt în insolvenţă"
  • Dan Roman, atacantul echipei Gaz Metan Mediaş, nu consider corectă lupta la retrogradare în Liga 1 între echipele cu datorii şi cele fără datorii.
  • Gaz Metan îşi joacă viitorul în două partide decisive, cu Concordia Chiajna şi FC Braşov.

În lupta pentru evitarea retrogradării, Gaz Metan se simte victimă, în competiţie cu alte formaţii care sunt la adăpostul insolvenţei. O spune deschis Dan Roman, atacantul Gazului care trage un semnal de alarmă către LPF şi spune că echipele care au întârzieri salariale mari sau datorii ar trebui diferenţiate de cele care sunt de “bună credinţă”. "Gazul merită să se salveze pentru că e o echipă care în ultimii ani a avut constanţă. Mai mult, nu suntem în insolvenţă, ca alţii, iar jucătorii sunt respectaţi. Ar trebui făcută o diferenţă între echipele care plătesc fotbaliştii şi cele care nu-i plătesc. Nu e corect să retrogradeze o echipă care nu e în insolvenţă şi să se salveze altele cu datorii mari, chiar dacă nici acei jucători nu au nicio vină. Întârzierile la noi sunt de o lună, maxim două şi sunt din motive birocratice nu că nu ar fi bani", este de părere Dan Roman.

"Se vede pregătirea fizică"

Gazul a scos patru puncte în prelungirile jocurilor cu ASA Târgu Mureş şi Dinamo. Roman spune că nu este vorba doar de şansă. "Am avut noroc pe finalul jocurilor şi sper ca aceste puncte să conteze şi la finalul campionatului. Eu cred că golurile din final nu sunt întâmplătoare. Cred că se observă pregătirea fizică. În a doua repriză începem să jucăm mai mult fotbal", spune atacantul.

"Trei puncte sunt vitale"

Gaz Metan este în acest moment pe loc care permite salvarea, 12, dar medieşenii ar putea cădea în clasament dacă CFR îşi primeşte punctele înapoi de la TAS. În orice context, jocurile cu Chiajna şi FC Braşov vor fi capitale. "Dacă ne vom salva, ne vom salva datorită muncii şi caracterelor puternice pe care le avem în echipă. Doar cu două victorii cred că ne putem salva. Pe Chiajna ar trebui să o învingem cu 2-0 sau 3-0, după rezultatul din tur. Meciul cu Chiajna este mai decisiv pentru noi decât pentru ei. Trei puncte sunt vitale pentru noi", spune Roman.

Gaz Metan Mediaş are 35 de puncte, Concordia Chiajna are 38, iar FC Braşov 32.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.