Fotbalistul care părăseşte FCSB pentru Steaua! Motivul jucătorului: "Nu vreau să îmi distrug viaţa"

6 iul 2018 15900 afişări Comentează şi tu Liga 1
Fotbalistul care părăseşte FCSB pentru Steaua! Motivul jucătorului: "Nu vreau să îmi distrug viaţa"

Alexandru Aldea (23 de ani) ar putea pune capăt unei perioade negre din cariera sa. Fundaşul ar urma să facă pasul de la FCSB la Steaua, după un întreg scandal cu conducerea vicecampioanei României. 

Fundaşul a fost anunţat că nu mai este dorit de FCSB şi a acceptat rezilierea, în condiţiile în care nu mai era băgat în seamă de clubul care l-a crescut. Singura condiţie a fotbalistului a fost să-i fie plătite salariile până la finalul contractului, iar din acest punct a intrat în conflict direct cu Valeriu Argăseală: ”Eu sunt de la 8 ani la FCSB şi de la 19 în angrenajul echipei mari. Dar de un an şi jumătate trăiesc un adevărat calvar. Domnul Argăseală m-a chemat să îmi propună rezilierea contractului deoarece mi-a spus că nici un antrenor de la echipa mare nu are nevoie de serviciile mele. Eu i-am spus că accept propunerea dânsului doar dacă mi se plătesc salariile până la sfârşitul contractului sau să mi se dea măcar o parte din aceşti bani. Eu nu câştig la Steaua nici măcar 3.000 de euro pe lună, dar domnul Argăseală mi-a spus că nu vrea să îmi dea nici un ban. În astfel de condiţii eu nu semnez nici o reziliere", a declarat Aldea pentru Fanatik.

Fotbalistul a recunoscut că e pregătit să facă o concesie pentru a-şi salva cariera şi e pregătit să facă pasul la Steaua, acolo unde omul de contact de Ştefan Iovan: "Efectiv nu mă mai interesează ce vrea să facă conducerea clubului meu. M-am trezit dat în judecată la comisie, pentru rezilierea contractului, deoarece dânşii vor să se agăţe de un articol prin care să demonstreze că eu nu am jucat nici 2 la sută din meciuri într-un sezon. Acel articol le dă dreptul conducătorilor să ceară rezilierea contractului, dar eu nici nu vreau să mă mai apăr deoarece doresc să fiu declarat liber de contract.

M-am înţeles cu cei de la CSA Steaua să mă duc la dânşii la echipă. Prefer să pierd toţi banii doar ca să scap de calvarul ăsta de la FCSB. Nu vreau să îmi distrug viaţa. Am discutat ultima oară cu nea Fane Iovan, iar dânsul mi-a spus când are lo reunirea echipei. Mă cunosc cu nea Fane de la lotul de juniori. Abia aştept să mă văd şi cu nea Marius Lăcătuş pentru că vreau să le demonstrez că îi pot ajuta în Liga 4 şi nu sunt un fotbalist terminat, deşi am doar 23 de ani”, a mai spus Aldea pentru Fanatik. 

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.