FC Rapid a reziliat pe cale amiabilă contractele a zece jucători

5 dec 2014 3200 afişări Liga 1
FC Rapid a reziliat pe cale amiabilă contractele a zece jucători

Conducerea FC Rapid a reziliat pe cale amiabilă contractele a zece jucători, Sebastian Cojocnean, Alexandru Mişa, Dan Săndulescu, Mihai Savin, Valentin Negru, Laurenţiu Buş, Nicolae Milinceanu, Cătălin Doman, Andrei Dăruială şi Iulian Roşu, a anunţat, vineri, team-managerul Dănuţ Perjă.

"Am încetat pe cale amiabilă contractele cu zece jucători, este vorba despre Doman, Săndulescu, Mişa, Negru, Dăruială, Buş, Roşu, Milinceanu, Savin şi Cojocnean. Le mulţumim pentru ce au făcut la Rapid. Au înţeles situaţia, au plecat mulţumiţi pentru că s-a acceptat ceea ce au dorit şi ei. Pe ceilalţi care au rămas în lot ne vom baza în viitor, adică şi în retur. Aveam un lot numeros, 29 de jucători, iar mulţi dintre aceştia nici nu au jucat şi nici nu puteau juca din punctul de vedere al antrenorului. Conducerea administrativă şi-a spus punctul de vedere în privinţa lor şi atunci e normal să aducem jucători mai valoroşi ca să ne salvăm de la retrogradare. Să nu se supere, dar cu o parte dintre cei cu care am reziliat nu puteam ataca acest obiectiv", a spus Perjă într-o conferinţă de presă.

El a explicat că decizia renunţării la cei zece fotbalişti a fost luată de conducerea tehnică şi administrativă a clubului. "Decizia a fost luată de conducerea administrativă împreună cu staful tehnic. Dacă este oficial domnul Dinu Gheorghe în conducerea administrativă poate să confirme dumnealui. Dânsul este însă alături de noi 100 la sută, ne sprijină în activitatea dânsului. Nu ia decizii, ne consultăm, vine cu păreri. Ne ajută cu experienţa dumnealui în continuare", a menţionat Perjă.

Team-managerul nu a exclus posibilitatea ca şi altor fotbalişti din lot să le fie reziliate contractele. "Dacă vom găsi jucători mult mai valoroşi decât cei care au rămas în lot atunci vom mai rezilia şi altora", a adăugat oficialul rapidist.

Prezent la conferinţa de presă, antrenorul Marian Rada a declarat că unii dintre jucătorii veniţi la Rapid în ultima perioadă credeau că pot rămâne în lot fără să muncească. "Sunt jucători care nu au ştiut ce vor. Au crezut că dacă au ajuns la Rapid, gata, vor rămâne bătuţi în cuie aici fără să muncească şi fără să aibă rezultate. Nu e vorba de vină şi în ce procent, toţi avem o vină, însă este important să facem ceva. Aşa am considerat noi că ei nu mai putea ajuta Rapidul şi că este nevoie de jucători mai valoroşi", a explicat Rada.

Mediafax

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.