Doliu la Steaua. Cel mai longeviv asistent medical din fotbalul românesc, Mitică Neagu, a murit la 67 de ani

16 apr 2014 7953 afişări Liga 1
Doliu la Steaua. Cel mai longeviv asistent medical din fotbalul românesc, Mitică Neagu, a murit la 67 de ani

Asistentul medical Mitică Neagu, care a lucrat 34 de ani la FC Steaua, a încetat din viaţă în noapte de marţi spre miercuri, la 67 de ani, din cauza unei boli incurabile, a anunţat clubul stelist pe site-ul oficial.

"Mitică Neagu, născut pe 3 aprilie 1947, la Urloiu (judeţul Teleorman), a fost cel mai vechi angajat al clubului nostru, acesta activând la Steaua din 1970, cu câteva perioade de pauză. Practic, acesta s-a confundat cu istoria Stelei, luând parte la toate marile succese ale roş-albaştrilor din ultimii 44 de ani, dintre care cele mai importante sunt Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Super Cupa Europei (1987). Cele mai bune generaţii de jucători ai Stelei au trecut prin mâinile lui Mitică Neagu, acesta fiind considerat unul dintre cei mai buni asistenţi medicali şi maseuri din România. Pentru că s-a numărat printre cei care au adus Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti, Mitică Neagu a fost decorat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu cu medalia Meritul Sportiv clasa a III-a. Cele mai recente trofee obţinute de către cel trecut în nefiinţă sunt titlul de campion şi Supercupa României, din 2013", scrie FC Steaua pe site-ul oficial.

Ceremonia de înmormântare va avea loc în cursul zilei de vineri, la Cimitirul Ghencea Militar.

MEDIAFAX

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.