Dinamo - Poli Iaşi 3-0. "Câinii" au muşcat cu sete din moldoveni. Montini a fost de neoprit, Daniel Popa s-a reabilitat

4 feb 2019 13514 afişări Liga 1
Dinamo - Poli Iaşi 3-0. "Câinii" au muşcat cu sete din moldoveni. Montini a fost de neoprit, Daniel Popa s-a reabilitat ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
GALERIE (12 de imagini) VEZI GALERIA
  • Vezi AICI rezultatele înregistrate în prima etapă din 2019.

Dinamo - Poli Iaşi3-0 (Montini 7, 69, D. Popa 90+3)
Stadion: Dinamo (Bucureşti)
Arbitru: Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca). Asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti) şi Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) .

Dinamo: McDermott - Sorescu, Klimaviciuss, R. Grigores, N. Aliji - I. Filips - Jaadi, Rachid (Mustoe 53), Nistors - Zenke (D. Popa 63) - M. Montini (N'Diaye 75)
Rezerve: Muţiu -  D. Ciobotariu, Marco Ehmann, G. Creţu
Antrenor: Mircea Rednic

Poli Iaşi: D. Rusu - Gallego (Bosoi 30), Gardoşs, Frăsinescu, Sin - Qakas, Cioinac - Platini, Flores (Enoh 73), P. Petre - Sanoh (Burlacu 61)
Rezerve: Peralta - Bădic, Zaharia, Mihăescu
Antrenor: Flavius Stoican

Minutul 90+4: Fluier final. Dinamo câştigă cu 3-0 şi rămâne în cursa pentru playoff. "Câinii" au nevoie ca Astra să câştige maxim un meci şi să piardă cel puţin un joc în ultimele patru etape, pentru a mai spera la locul 6. Desigur, ar fi nevoie ca băieţii lui Rednic să câştige tot până la final. Mai sunt încă patru echipe peste Dinamo, însă calculele totale sunt de ordinul sutelor de mii.


Minutul 90+3: GOOOL Dinamo!  Dan Nistor îi pasează lui Daniel Popa la 16 metri, care şutează pe jos, din întoarcere, la colţul scurt. Rusu a fost prins pe contre-pied, iar mingea s-a scurs în plasă. 3-0 pentru Dinamo! Este al doilea 3-0 pentru Dinamo din acest sezon, pe teren propriu, după acel succes cu Craiova.


Minutul 90: Poli Iaşi caută golul de onoare. McDermott a fost la un pas să fie bătut de Klimavicius, dar devierea fundaşului a trecut milimetric pe lângă propria poartă.


Minutul 73: Ultima schimbare pentru Poli Iaşi. Flavius Stoican mută pentru a treia oară: intră Enoh, iese Flores.


Minutul 69: GOOOL Dinamo! "Cholo"Mircea Rednic a mizat astăzi pe cartea contraatacului şi are de câştigat. Mattia Montini ajunge la şase goluri marcate în şase meciuri, în Liga 1 Betano. Dan Nistor a scăpat în flancul stâng, după ce a fost lansat de Daniel Popa. Decarul lui Dinamo a fost altruist, a centrat în faţa porţii, iar Montini a venit demarcat şi a avut de îndeplinit o simplă formalitate.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


Minutul 62: Scapă Poli Iaşi. Aliji a centrat din stânga, fundaşii lui Stoican au respins cu greu, dar balonul a revenit la Aliji. Şeptarul a trimis pe jos de această dată, mingea a ricoşat până la Jaadi, care a trimis cu boltă spre poartă, însă Montini n-a reuşit să împingă mingea în plasă. Rămâne 1-0 pentru Dinamo şi se pregăteşte introducerea lui Daniel Popa.


Minutul 60: Probleme pentru Rednic. După Klimavicius, a venit rândul lui Ricardo Grigore să fie avertizat. Amândoi fundaşii centrali de la Dinamo au luat cartonaşul galben, iar pe lângă ei, Horaţiu Feşnic l-a avertizat şi pe Ioan Filip. Niciun jucător de la Poli Iaşi nu a văzut galbenul.


Minutul 56: Ocazie pentru Poli Iaşi. Patrick Petre a trimis la 11 metri, dintr-o lovitură liberă, dar Sanoh a reluat peste poartă, dintr-o poziţie ideală. Dinamo rămâne în avantaj, scor 1-0.


Minutul 53: Prima schimbare la Dinamo.  Mircea Rednic îl aruncă în luptă pe englezul Mustoe, în locul lui Rachid Ait-Atmane. Omul trecut în copilărie prin academia lui Liverpool debutează în Liga 1 Betano. Rămâne de văzut dacă va juca în linia mediană, sau dacă va trece în flancul stâng al apărării, iar Aliji va fi cel avansat.


Minutul 45+2: S-a reluat jocul. Cei doi antrenori n-au mai efectuat modificări la pauză.


Minutul 45+2: Pauză. Dinamo conduce după primele 45 de minute. Mattia Montini e clar un atacant pe care Mircea Rednic se poate baza. Pe lângă golul marcat în debut, italianul a mai avut două ocazii importante. Poli Iaşi nu a avut vreo ocazie importantă în primele 45 de minute, astfel că Stoican e nevoit să schimbe ceva la pauză.


Minutul 45+1: Nistor îl testează pe Rusu.  Mijlocaşul dinamovist a şutat puternic de la 16 metri, însă n-a reuşit să cadreze şutul. Rusu a rămas pe mijloc şi a reţinut balonul.


Minutul 40: Montini ratează din nou. Andrei Sin a încercat să-i întoarcă lui Florin Gardoş, la 16 metri, dar Mattia Montini a interceptat. Italianul a mai făcut doi paşi în lateral, după care a încercat să-l învingă pe Denis Rusu cu un şut la colţul scurt. Mingea s-a scurs pe lângă bara din stânga lui Rusu, spre disperarea lui Rednic. Nistor venea demarcat din spate, însă Montini a preferat să finalizeze.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


Minutul 35: O nouă şansă pentru Dinamo. Montini a finalizat cu şut un contraatac tăios al "câinilor". Denis Rusu a reuşit să respingă, iar Sin a respins mai în afara terenului. Moldovenii au avut câteva momente în care au fost la conducerea jocului, dar nu s-a concretizat vreo ocazie importantă, astfel că dinamoviştii au declanşat ofensiva.


Minutul 30: Florin Gardoş a revenit pe teren, dar Stoican a făcut altă schimbare.  Antrenorul oaspeţilor l-a scos pe Adria Gallego şi l-a aruncat în teren pe Gabriel Bosoi. Gardoş a fost bandajat şi poate continua jocul. Între timp, jocul s-a mai calmat, iar Dinamo parcă a luat piciorul de pe acceleraţie.


Minutul 23: Probleme pentru Gardoş. Ricardo Grigore la lovit cu braţul în figură pe fundaşul venit de la Craiova, în timpul unui duel din careul lui Dinamo. Gardoş s-a ales cu nasul spart, astfel că a fost adus la margine pentru a primi îngrijiri medicale. Rămâne de văzut dacă Gardoş va mai juca sau nu.


Minutul 11: Ocazie pentru Dinamo.  Simon Zenke scapă singur cu Rusu, îl ia la ţintă pe portarul advers, iar Montini reia şi el pe lângă poartă, pe respingere. Dinamo domină începutul de meci, iar fanii prezenţi în PCH încep să-şi facă prezenţa simţită. Totul merge perfect pentru Dinamo în acest moment.


Minutul 7: GOOOL Dinamo! Mattia Montini înscrie cu capul, pentru 1-0, după o ocazie mare ratată de Zenke. Italianul ajunge la cota patru în Liga 1 Betano. Dinamo a început în forţă meciul, fundaşii stau undeva la centrul terenului, iar moldovenii sunt sufocaţi. E clar că Stoican nu se aştepta la un asemenea debut, iar golul lui Montini îi pică perfect lui Rednic.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


Minutul 2: Banner în memoria lui Cătălin Hîldan. PCH a arborat următorul mesaj: "Trebuia să suflu in tort şi să povestim cum băteam pe Steaua şi noi pe stelişti... Dar în schimb a mai trecut un an şi suntem tot mai trişti."


Foto: ProSport


Minutul 1: Start în "Groapă". Lovitura de începere le-a aparţinut gazdelor. Dinamo e obligată să câştige pentru a mai păstra şanse teoretice în lupta pentru playoff.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


►19:44 Danciulescu speră la un succes: "Nu este uşor, având în vedere că au venit mulţi jucători noi. Timpul nu lucrează în favoarea noastră. Este foarte greu să ajungem în playoff. Trebuie să formăm o echipă competitivă pentru sezonul următor. Important e să câştigăm azi, pentru a prinde încredere. Tot am vorbit de reconstrucţii şi aşa mai departe. În general mă feresc de cuvinte de genul ăsta. Îmi doresc ca acest implant să fie reuşit. E un risc pe care ni-l asumăm, nu e uşor, dar am încredere în nea Mircea", a spus oficialul dinamovist, pentru Digi Sport.


►18:52 Prea puţini. Conform informaţiilor ProSport, circa 1000 de oameni vor asista la meciul din această seară.


18:33 Avem echipele de start. În primul 11 al lui Rednic se regăsesc cinci jucători care n-au mai evoluat în tricoul alb-roşu până acum. Sorescu, Ricardo Grigore, Ioan Filip şi Dan Nistor sunt românii titulari de la Dinamo. De partea cealaltă, Flavius Stoican începe cu Gardoş titular.

Florin Gardoş nu a mai fost titular în Liga 1 Betano de pe data 20 3 august 2018, când a fost trimis din primul minut în meciul Craiova - Concordia Chiajna scor 0-1. De atunci, au trecut 16 etape în care Gardoş fie a rămas pe bancă, fie în tribune. Totul se trage de la o dispută cu antrenorul Craiovei, Devis Mangia. Rămâne de văzut cum se va descurca în această seară.


Dinamo începe anul 2019 de pe locul 11, cu doar 22 de puncte acumulate şi abordează prima partidă oficială din 2019 cu un lot modificat din temelii, Rednic aducănd pănă în prezent nu mai puţin de 12 jucători din toate colţurile lumii. De partea cealaltă, ieşenii lui Stoican sunt pe 10, cu şase puncte mai mult, iar fanii moldovenilor aşteaptă şi ei să vadă la lucru transferurile din această iarnă, printre cele mai notabile fiind cele ale lui Florin Gardoş şi Andrei Burlacu.

Deşi accederea în playoff a lui Dinamo pare mai mult un obiectiv iluzoriu al conducerii şi al fanilor, Mircea Rednic încă mai păstrează speranţe, lucru anunţat chiar la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Poli Iaşi: "De ce să nu fiu încrezător? Nu e imposibil!". Totuşi, pentru a păstra minime şanse, dinamoviştii sunt obligaţi să învingă diseară, în partida din "Ştefan cel Mare".

"Din momentul ăsta, responsabilitatea îmi aparţine mie sută la sută. De ce să nu fiu încrezător? Important este ca noi să câştigăm toate meciurile ca să avem şanse la play-off. Nu e imposibil! Perioada de transferuri încă nu s-a terminat", a spus Rednic.

"Ne aşteaptă o partidă foarte grea. Este una dintre cele cinci finale rămase pentru noi şi o tratăm ca atare. Suntem conştienţi că putem obţine o victorie, pentru că am în componenţă jucători care au demonstrat că pot face performanţă, în condiţii destul de grele. Am încredere în jucători că vor face o partidă mare", a declarat şi Stoican, care nu îi dă nicio şansă echipei sale de suflet la play-off: "Cred că ar fi o minune dacă ar ajunge acolo".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.