Dezastru, cu Enache dirijor orb. Astra învinge cu 2-0 FCSB după un meci în care Enache a comis un penalty şi a fost ridiculizat la golul doi. Fundaşul a ţinut discursul motivaţional înainte de start

26 nov 2017 12928 afişări Liga 1
Dezastru, cu Enache dirijor orb. Astra învinge cu 2-0 FCSB după un meci în care Enache a comis un penalty şi a fost ridiculizat la golul doi. Fundaşul a ţinut discursul motivaţional înainte de start foto: Mediafax

Răbdarea finanţatorului FCSB e rara avis, probabil Becali nu a fost descris vreodată drept ”un om răbdător şi înţelegător” atunci când vine vorba despre fotbal. E motivul pentru care Dică, deşi în cărţi pentru obiectivele propuse în acest sezon, trebuie să se teamă de ce e mai rău înainte de meciul cu Astra, mai ales pentru că vine după două înfrângeri. Numai că Astra, chiar şi departe de calitatea pe care o expunea pe teren sezonul trecut, e una dintre echipele care atunci când se apără... Să spunem doar că fotbaliştii îşi fac treaba bine, iar fotbalul lipseşte. Chiar dacă Enache ţine o cuvântare războinică grupului, asumându-şi rolul de lider, vicecampioana are meci greu.

Ceaţa de la Giurgiu încurcă telespectatorii, însă pe teren totul e clar. Vizual, pista se vede, vorba piloţilor, mai greu e cu alinierea pentru aterizare. Budescu îl vede pe Teixeira, portughezul îl vede pe Gnohere, mai greu e cu fazele periculoase. Asta pentru că echipa lui Edi Iordănescu s-a pregătit pentru cel puţin un egal, iar asta înseamnă trei distrugători în faţa apărării. Fotbalul lipseşte cu desăvârşire, se joacă un fotbal chinuit cu FCSB la posesie, vicecampioana pasează scurt şi în serii interminabile, dar inofensiv pentru poarta gazdelor. Vechea poveste, FCSB îşi poate face motto: ”11 băieţi buni, fotbalişti, serioşi, avem probleme în a desface apărări. Căutăm soluţii, oferim recompensă”. Pare cheia cu care să neutralizezi FCSB-ul, te aperi exact şi programezi jocul de contraatac. Doar că Astra nu excelează la acest capitol, Ioniţă şi Abang pedalează în gol între greoii Larie şi Planic. Zero fotbal după 45 de minute, zero şuturi pe poartă.

Enache, intervenţie de amator

Nedelcu rămâne la vestiare şi iese Florinel Coman, o schimbare care miroase a intervenţie tip Gigi Becali. Şi de la Coman vine şi primul şut pe poartă al meciului, abia în minutul 53, dintr-o lovitură liberă deloc periculoase. Dar, hei! Avem şut pe poartă! Jocul pare un pic mai viu, dispare şi ceaţa. Nu şi din ochii fecesebiştilor. Budescu greşeşte uşor la centru, Ioniţă pătrunde în careu şi este agăţat de Enache cu o alunecare complet aiurea, de fotbalist din liga judeţeană. Penalty-ul acordat corect e transformat de Ioniţă, iar Astra jubilează în timp ce Dică se gândeşte la variante. De a schimba ceva, dar şi de echipe pe care le-ar putea antrena.

Budescu e răsfăţat azi, Gnohere nu există, Tănase vrea să bată recorduri de mingi pierdute. Lucrurile nu se leagă deloc în jocul FCSB, singura idee clară pare ”ploaia” de mingi trimise de Budescu în careul giurgiuvenilor, fără nicio problemă pentru portarul Lazar. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre Niţă, cel care iese aiurea din poartă, bâlbâie o minge, apoi revine să respingă şi îi prinde piciorul lui Planic, făcându-l pe sârb să izbucnească în plâns de durere. Schimbările s-au dus, FCSB rămâne în 10 şi asta se vede imediat. Butean se distrează în careu cu Enache, îi trece mingea printre picioare, centrează în faţa porţii de unde Abang înscrie uşor. E 2-0, e final de joc. FCSB face un nou pas greşit, e a treia înfrângere consecutivă, Dică tremură, iar CFR se poate distanţa la 5 puncte.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.