Devis Mangia, laude pentru un adversar din Liga 1: "Se vede munca lui!"

10 dec 2018 4020 afişări Liga 1
Devis Mangia, laude pentru un adversar din Liga 1: "Se vede munca lui!" Bergodi şi Mangia, italienii care conduc echipe din Liga 1. Foto: Alexandru DOBRE (Mediafax foto)

Penultimul meci al Craiovei pe teren propriu în 2018 este cu ultima clasată, FC Voluntari, în seara aceasta, de la ora 20:00. În tur a fost un galop de sănătate pentru alb-albaştri, care s-au impus cu 5-1 în Ilfov, dar returul nu se anunţă la fel de facil, Voluntariul prezentându-se foarte bine în ultimul meci, câştigat cu 2-0 contra celor de la FC Hermannstadt, semn că venirea lui Cristiano Bergodi a avut efecte pozitive. Şi Devis Mangia a atras atenţia asupra modului cum conaţionalul său a schimbat faţa "lanternei roşii" a Ligii 1 Betano.

„Ştiu că este un meci foarte important, va fi diferit de cel din tur, fiindcă de două-trei etape Voluntari este o altă echipă din punct de vedere tactic, organizată, încearcă să joace, să construiască, stă bine în teren, se vede munca lui Cristiano. Chiar şi la Cluj au început bine şi au luat primul gol dintr-o situaţie particulară. Trebuie să fim foarte concentraţi, să jucăm la sută la sută din potenţial. Nu am fost adversar cu Bergodi în Italia, este ciudat să ne duelăm aici, dar ştiu că aici Cristiano a făcut treabă bună la toate echipele la care a lucrat şi pentru asta a şi fost rechemat în România. Nu sunt probleme de lot, e bine când jucătorii îmi pun probleme când fac primul 11, atunci când mai mulţi joacă bine. Pentru noi este important acum doar meciul următor, clasamentul contează doar prin prisma punctelor pe care le avem, nu al locului pe care suntem. Nu este important nici rezultatul altor echipe, ci drumul nostru. Nu trebuie să ne gândim nici la arbitri, nu este problema noastră, vrem doar ca Universitatea Craiova să fie respectată în fotbalul românesc. Dacă jucătorii rămân protagoniştii unui meci, atunci totul este perfect”, a spus Mangia.

Bărbuţ: „Dacă suntem concentraţi şi ne facem jocul, sigur vine victoria”

Eroul victoriei de la Chiajna, Cristian Bărbuţ, a vorbit şi el despre meciul de azi: „Ne aşteaptă un meci destul de greu, toată echipele care vin aici încearcă să scoată puncte, dar trebuie să fim concentraţi şi ne facem jocul şi cu siguanţă astfel va veni victoria. Nu aşteptăm să se împiedice alţii, fiindcă trebuie în primul rând să batem noi, degeaba fac alţi egal, dacă ne împiedicăm şi noi. Sper să ţină vremea cu noi şi să nu avem probleme cu gazonul, chiar şi cel sintetic de la Chiajna a îngheţat în repriza a doua şi era greu să joci. Nu ştiu pe ce loc vom fi de Crăciun, dar trebuie să câştigăm noi meciurile pe care le avem. Orice jucător român visează la echipa naţională, şi eu îmi doresc, dar trebuie să muncesc mult şi doar prin evoluţiile mele pot ajunge. Acum am o perioadă bună la Craiova, dar cea mai bună a fost când am câştigat Cupa României. A venit cam târziu primul meu gol al sezonului, dar sper să marchez în continuare, să ajut echipa. Trebuie să am constanţă, să joc bine în continuare, dar cel mai important este să câştigăm meciul următor”.

Înaintea meciului din etapa a 19-a, U Craiova se află epe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce FC Voluntari e ultima clasată, cu 11 puncte.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.