Demolare în ritm alert. Tribuna a II-a a stadionului de la Târgovişte, la pământ

11 iul 2019 1099 afişări Liga 1
Demolare în ritm alert. Tribuna a II-a a stadionului de la Târgovişte, la pământ
GALERIE (7 de imagini) VEZI GALERIA

În mai puţin de 24 de ore, tribuna a doua a stadionului de la Târgovişte a devenit doar o amintire.

Ridicată în anii '70 şi închisă publicului în 2013, din motive de siguranţă, tribuna a fost demolată în timp record. "Avem două utilaje de mare putere, dacă va fi nevoie vom apela şi la al treilea, pentru restul lucrărilor. De vineri începe demolarea peluzei, ultima structura dezafectata urmând să fie tabela de marcaj. Accesul pe stadion este interzis pe timpul lucrărilor", au explicat pentru ProSport responsabilii de pe şantier.

Betonul rezultat din demolare va fi concasat, iar materialul obţinut va servi drept bază pentru parcarea de câteva sute de locuri care se va construi pe locul fostului teren de antrenament. Demolarea costa autorităţile puţin sub 100.000 de euro şi ar trebui să se încheie în trei săptămâni. Atunci ar urma să înceapă, efectiv, construcţia noii tribune şi reabilitarea sectoarelor ramase în picioare, în partea dinspre oraş. Arena de la Târgovişte va dispune de 7.500 - 8.000 de locuri şi va fi dotata cu instalaţie de nocturnă. În cel mai optimist scenariu, Chindia va reveni acasă în luna martie a anului viitor.

Foto: AFC Chindia Târgovişte

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.