Costel Gâlcă nu uită de echipa care l-a făcut campion. Condiţia pusă de antrenorul formaţiei Vejle Boldklub să revină la FCSB: "M-aş întoarce oricând, dar..."

5 sep 2019 8009 afişări Liga 1
Costel Gâlcă nu uită de echipa care l-a făcut campion. Condiţia pusă de antrenorul formaţiei Vejle Boldklub să revină la FCSB: "M-aş întoarce oricând, dar..."

Fostul tehnician al FCSB-ului, Costel Gâlcă, a vorbit despre perioada petrecută pe banca "roş-albaştrilor". Deşi a câştigat un titlu, o Cupă şi o Cupă a Ligii ca antrenor al vicecampioanei României, Gâlcă a dezvăluit că nu se simţea apreciat la clubul patronat de Gigi Becali.

"Pur şi simplu, nu m-am simţit apreciat la Steaua. Puteam continua, mai ales că aveam şi o clauză prin care eram obligat să rămân dacă luăm titlul, dar n-a contat asta pentru mine. Mi-am dorit să plec, fiindcă nu exista chimie între mine şi domnul acela patron. Nu ne cunoşteam bine. Iar dacă nu eşti respectat şi preţuit, n-are sens să lucrezi într-un loc", a spus Costel Gâlcă, potrivit gsp.ro.

Întrebat de perioada când omul de afaceri, care se afla în închisoare, îi dădea indicaţii, antrenorul de 47 de ani a spus:

"Era o situaţie penibilă pentru toată lumea. Una e să ai discuţii personale, normale, alta e să spui mereu public ce a făcut x sau y. Toate aceste chestiuni ale domnului patron nu au nimic în comun cu felul meu de a înţelege fotbalul".

Costel Gâlcă nu ar refuza revenirea la FCSB, dar nu în orice condiţii.

"M-aş întoarce oricând la Steaua (n.red. - FCSB), dar pot eu să mai colaborez cu domnul respectiv? Nu cred!", a încheiat actualul antrenor al formaţiei Vejle Boldklub, din Danemarca, potrivit sursei citate.

Referitor la situaţia actuală, Costel Gâlcă a transmis că îşi doreşte ca fosta sa echipă să fie din nou acolo unde obişnuia să fie, în fruntea Ligi 1: "Sper să-şi revină. Echipa a fost afectată de desele schimbări de antrenori. Situaţia tehnicienilor e complicată acolo, dar nu-mi propun eu să comentez".

Costel Gâlcă a fost antrenorul FCSB-ului în perioada iunie 2014 - iunie 2015. De atunci, a mai pregătit formaţii precum Espanyol, Taawon şi Al-Feiha.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.