Condamnaţi la o nouă umilinţă! Dinamo pierde acasă, 2-1 cu FC Botoşani, şi iese matematic din lupta pentru play-off! Moldovenii trimit şi Viitorul pe loc de play-out!

17 feb 2019 9060 afişări Liga 1
Condamnaţi la o nouă umilinţă! Dinamo pierde acasă, 2-1 cu FC Botoşani, şi iese matematic din lupta pentru play-off! Moldovenii trimit şi Viitorul pe loc de play-out! foto: Mediafax / Alexandru Dobre

O iarnă trecută sub semnul lui ”mai rău nu se poate” are potenţialul să uimească. Rednic a adus mercenari, mulţi, însă mercenari cu care îţi poţi face treaba pe termen scurt. Două victorii în primele două etape şi dinamoviştii au trecut de la ”suntem condamnaţi” la ”hai, se poate!”. Şi, ca să fie şi mai bine, vin şi spectatorii. Vreo 3000 contra lui FC Botoşani, echipă cu care Dinamo se luptă pentru un loc de playoff.

”Câinii” încep bine. În forţă, cu presing avansat, cu un Zenke activ şi cu un Montinii periculos. Moldovenii preiau şi ei ritmul tribunei gălăgioase, iar Fabbrini trage puţin pe lângă la o fază construită de Golofca, apoi Fulop ajunge o zecime de secundă prea târziu la centrarea de gol a lui Dumitraş. Suficient pentru ca Rednic să îşi golească plămânii de aer pe margine, suficient şi pentru Nistor. Mijlocaşul bate bine un corner, Papazoglou trimite în bară, iar Montini o împinge în poartă! Bucuria durează doar câteva minute, patru mai exact, pentru că Golofca, principala durere de cap a apărării gazdelor, îl depăşeşte pe Mustoe şi execută portarul. E momentul în care Dinamo începe să se precipite şi să sufere la contrele unui Golofca în formă mare.

Fabbrini şi glezna care trimite Dinamo în subsol

Rednic are experienţă, ştie ce să spună în vestiar, iar Dinamo arată mai bine în primele minute din repriza secundă. Presiune, atacuri cerebrale cu Nistor la ”butoane”. Insă lipsesc ocaziile, iar Daniel Popa nu arată nimic. Nici măcar Montini nu reuşeşte să bage mingea în poartă atunci când Jaadi centrează perfect. Însă totul se complică şi se complică rapid! Fabbrini, unul dintre străinii care ştiu fotbal din Liga 1 Betano, ia pe cont propriu o acţiune, driblează trei fotbalişti şi înscrie la colţul lung. Gleznă fină, imposibil de oprit!

Reacţia câinilor nu e deloc potrivită. În ciuda disperării lui Rednic, cel care îşi dă seama că la scorul de 2-1 pentru moldoveni îşi va petrece primăvara luptând pentru evitarea retrogradării, pe teren nu se vede nimic. Moldovenii ştiu să fragmenteze jocul, să îşi enerveze şi să îşi scoată din ritm adversarii. E final de meci, final de speranţă pentru fanii ”câinilor”. Matematic, Dinamo Bucureşti este în play-out! Al doilea cel mai titrat club din istoria fotbalului românesc va juca, pentru al doilea sezon consecutiv, între echipele care îşi propun evitarea retrogradării!

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.