Cel mai curajos FCSB-ist: "Nu ştiu ce trebuie să facem să ne vadă selecţionerul. Meritam să fiu convocat, am cifre bune". Cum se vede succesul cu Astra şi "rocada" Hora - Gnohere: "Problemele sunt grave!"

17 mar 2019 2600 afişări Liga 1
Cel mai curajos FCSB-ist: "Nu ştiu ce trebuie să facem să ne vadă selecţionerul. Meritam să fiu convocat, am cifre bune". Cum se vede succesul cu Astra şi "rocada" Hora - Gnohere: "Problemele sunt grave!"

FLorin Tănase (24 de ani) s-a prezentat în faţa ziariştilor cu un discurs apăsat, în care a recunoscut că situaţia FCSB-ului e "gravă" şi în care a glumit pe seama deciziei lui Teja de a-l titulariza pe Gnohere în locul lui Teja. Când a fost vorba despre neconvocarea sa la echipa naţională, mijlocaşul ofensiv al FCSB-ului nu a mai avut chef de glume.

Florin Tănase despre:

...Astra - FCSB 0-2: "O victorie foarte importantă. Aveam nevoie să luăm cele trei puncte pentru a ne menţine în lupta pentru titlu. Ne aduce foarte multă încredere acest succes. Vine această pauză, să punem problemele la punct. Nu am jucat prost în ultimele etape, am avut neşansă cu Viitorul. Mi-aş dorim să câştigăm toate meciurile rămase".

...titularizarea lui Gnohere: "Am urmărit şi eu conferinţa şi mă aşteptam să joace Hora. A dormit la prânz. Poate a visat ceva şi a schimbat echipa".

...distanţa de cinci puncte faţă de liderul CFR: "Dacă pierdeam, lucrurile erau foarte grave. Acum, sunt grave. Pauza e binevenită, dar ar fi fost bine să jucăm şi în această perioadă".

...lăsarea lui Alibec pe banca de rezerve: "Alibec, îl ştim cu toţii. E un jucător valoros, foarte bun pe contraatac. Din păcate pentru ei, nu a fost titular. Noi am făcut o partidă bună".

...neconvocarea sa la echipa naţională: "Din păcate, avem doar un jucător. Nu ştiu ce trebuie să facem în plus să ne vadă şi pe noi domnul selecţioner. Noi vom face totul. Eu meritam să fiu convocat. Am cifre bune, dacă te uiţi la dueluri. Nu ştiu ce cifre au ceilalţi".

Opt goluri şi cinci pase decisive în Liga 1 Betano sunt cifrele lui Florin Tănase în acest sezon.

Romario Benzar e singurul FCSB-ist convocat de Cosmin Contra pentru dubla cu Suedia şi Insulele Feroe.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.