Becali face PROFIT de 1,7 milioane € de pe urma unui internaţional şi RENUNŢĂ la jucătorul pe care l-a dus cu vorba: "Nu va mai rămâne la Steaua"

11 mar 2012 26731 afişări Comentează şi tu Liga 1
Becali face PROFIT de 1,7 milioane € de pe urma unui internaţional şi RENUNŢĂ la jucătorul pe care l-a dus cu vorba: "Nu va mai rămâne la Steaua" S-a săturat să aştepte! Stelistul "dus cu vorba" de Gigi Becali şi-a găsit echipă! Unde va juca din vară

Gigi Becali este foarte aproape de a pierde trei fundaşi centrali în vară. Portughezului Geraldo nu i se va mai prelungi contractul, Gardoş are o ofertă tentantă din Turcia, iar Valentin Iliev s-a săturat de vorbe şi este gata să dea curs ofertei venite de la ŢSKA Sofia.

Gigi Becali a declarat cu ceva timp în urmă că Valentin Iliev va continua în tricoul roş-albaştrilor şi de la vară. Contrar acestor afirmaţii, după transferul lui Chiricheş, fotbalistul bulgar a ajuns rezervă de lux la Steaua.

Surse din anturajul jucătorului au dezvăluit pentru ProSport ce sentimente îl încearcă acum pe Iliev. "Valentin este supărat de situaţia în care se află. În urmă cu trei luni, Gigi Becali i-a propus verbal prelungirea contractului, dar nici până azi nu l-a mai chemat la palat să semneze oficial actele", au povestit apropiaţii fotbalistului.

Patronul lui ŢSKA Sofia vrea să îşi facă o super echipă, iar Iliev este unul dintre jucătorii cu care se va începe reconstrucţia. "Iliev, cu salariul său mare, nu va mai fi ţinut la Steaua din vară'", scrie Meridian Match, care mai spune că "ŢSKA îl va contacta pentru o înţelegere începând cu sezonul viitor."

2 milioane de euro oferă Trabzonspor pentru Gardoş

300.000 de euro a plătit Steaua pentru Gardoş

150 de mii de euro este salariul lui Iliev la Steaua

23 de meciuri a jucat Iliev pentru Steaua, reuşind să marcheze două goluri

FAZELE VIDEO din derby-ul etapei, "U" Cluj - Steaua, se văd pe www.prosport.ro. Meciul se va juca luni, de la 19:00 şi va fi transmis de Dolce Sport.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.