Becali a discutat cu un antrenor liber de contract. Ce răspuns a primit

19 dec 2018 8903 afişări Comentează şi tu Liga 1
Becali a discutat cu un antrenor liber de contract. Ce răspuns a primit

Edi Iordănescu a recunoscut că a avut câteva discuţii cu cei din conducerea FCSB-ului, dar nu se pune problema ca în momentul de faţă să îl schimbe pe Nicolae Dică. ”Cei de la FCSB nu cred ca işi caută antrenor în acest moment”, a declarat Iordănescu jr.

FCSB are probleme în campionat. Este mereu în spatele lui CFR Cluj, iar fanii pare că s-au săturat de această situaţie. Gigi Becali a primit, în multe rânduri, mesaje din partea lor pentru a-l demite pe Dică. ”Ştiţi câte telefoane am primit în timpul jocului să-mi zică să-l schimb pe Dică? De la necunoscuţi. Dar eu tot nu-l schimb. Ca să câştig campionatul. La mine, calitatea omului e mai importantă decât să fii profesionist”.

Ideea continuiţăţii a fost confirmată de Edi Iordănescu, unul dintre antrenorii aflaţi fără angajament în momentul de faţă. "S-au spus multe lucruri. Unele adevărate, altele mai puţin şi din fericire nu au ieşit toate în presă. Subiectul nu a existat, multe din discuţiile cu cei din club au fost doar amicale. Mă consider un antrenor definit ca stil şi mod de lucru. Am un anumit stil şi cine va fi interesat de mine, cu siguranţă mă va căuta. Cei de la FCSB nu cred ca işi caută antrenor în acest moment", a spus Edi Iordanescu la Pro X.

Dică a fost numit antrenor la FCSB în vara anului trecut. A condus 78 de partide şi are o medie de 1.96 de puncte pe meci. Înainte să semneze cu vicecampioana, a pregătit Argeşul, în Liga 3.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.