De ce îi spunea marele Balaci lui Rednic: "Creţulică, atunci când am eu mingea, tu fugi" | Fotografia care lămureşte totul

27 oct 2018 12878 afişări Comentează şi tu Fotbal Intern
De ce îi spunea marele Balaci lui Rednic: "Creţulică, atunci când am eu mingea, tu fugi" | Fotografia care lămureşte totul

Mircea Rednic, instalat recent pe banca lui Dinamo, a povestit cum l-a cunoscut pe Ilie Balaci, fostul mare fotbalist ce a decedat acum şase zile, la Craiova, la doar 62 de ani. După meciul cu Dunărea Călăraşi, când a fost surprins cu lacrimi în ochi, antrenorul a vorbit despre relaţia de prietenie pe care a avut-o cu "Minunea Blondă".

"Eu cu Ilie am jucat la echipa naţională, îl cunosc foarte bine, am jucat şi contra lui, un jucător extraordinar. E un moment trist, dureros, chiar acum trei luni m-am întâlnit cu el la Voluntari la un meci amical şi era afectat de felul în care s-au comportat cei de la Oman, echipă care aproape câştigase campionatul şi l-a înlăturat. Mi-a atras atenţia, mi-a zis să am grijă că acolo se pot întâmpla lucruri care nu ţi le poţi explica, era afectat", spunea atunci Rednic.

Apoi, a continuat. Îmi pare rău că s-a întâmplat asta pentru că îmi aduc aminte numai de atâtea lucruri frumoase, am avut multe de învăţat de la el. Era un jucător care avea o viziune de joc şi o inteligenţă de joc cum n-am văzut la mulţi. Ţin minte că la început îi spuneam nea Ilie şi el mi-a zis: 'Bă, Cretule nu-mi mai spune nea Ilie'. Îmi mai spunea una, pe asta nu pot să o uit: 'Creţulică, când am eu mingea, tu fugi'. 'Păi fug Ilie, fug, dar mi-o dai?. 'Eu ţi-o dau, dacă nu ţi-o dau, înseamnă că n-ai fugit bine'", a mai spus acesta.

Acum, cei de la Asociaţia Dinamovişti Pentru Dinamo, au publicat o poză cu Rednic de pe vremea în care juca la echipa naţională şi într-adevăr porecla "Creţule" i se potrivea perfect.

Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. "Minunea Blondă" s-a născut la 13 septembrie 1956 şi şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Universitatea Craiova (1973-1984). A mai jucat la FC Olt şi Dinamo şi a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri. Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din ţară, zona Golfului şi Africa, alături de care a câştigat multe trofee.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.