Daniel Opriţa, primele declaraţii în calitate de antrenor al Stelei. Semnalul de alarmă tras de fostul atacant

11 iul 2019 1361 afişări Fotbal Intern
Daniel Opriţa, primele declaraţii în calitate de antrenor al Stelei. Semnalul de alarmă tras de fostul atacant FOTO / Captură Steaua TV
GALERIE (3 de imagini) VEZI GALERIA

Daniel Opriţa (37 de ani) a fost prezentat oficial, astăzi, ca antrenor principal la Steaua Bucureşti. Fostul atacant a semnat un contract valabil pe un sezon, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de rezultatele obţinute, l-a înlocuit pe Marius Lăcătuş şi a oferit primele declaraţii în noua sa postură.

Obiectivul lui Opriţa este de a promova echipa în eşaloanele superioare. Pentru început, în Liga 3, după doi ani în care s-a ratat acest scop.

Acesta este bucuros să se întoarcă la Steaua, club pentru care a evoluat între 2002 şi 2007. De asemenea, Opriţa este conştient că o eventuală ratare a promovării în Liga 3 ar reprezenta o ”pată” pe CV-ul său de antrenor.

”Este clubul la care am cunoscut cele mai mari performanţe. Eu când am jucat, era Steaua Bucureşti, am jucat în Ghencea. Mă întorc, sunt bucuros, emoţionat, ştiu că suporterii şi toţi steliştii au aşteptări mari de la noi şi trebuie să nu-i dezamăgim, pentru că nu putem să mai ratăm încă un sezon, să nu promovăm. Niciodată nu este uşor, chiar dacă, la prima vedere, suntem favoriţi clar. Şi eu mă gândesc, este un risc şi pentru mine să vin în Liga 4 şi să nu reuşesc.

Ar fi o nereuşită foarte mare pentru mine, nu vreau să risc lucrul acesta. Sigur că va fi nevoie de mai mulţi jucători, obiectivul nu s-a îndeplinit. Trebuie să venim cu jucători noi. O să fac o evaluare la jucătorii din sezonul trecut şi cu jucătorii pe care eu îi doresc vreau să facem o echipă bună cu care să nu avem probleme în acest sezon. Să vedem dacă se poate scoate acest sistem cu play-off, pentru că nu mi se pare în regulă”, a spus Opriţa, într-un interviu acordat pentru Steaua TV.

Noul antrenor al Stelei are şi un mesaj pentru suporteri.”Nu trebuie să ne mai gândim la ce a fost, trebuie să gândim în viitor şi în prezent, pentru că avem nevoie foarte mare de ei. Ştiu ce înseamnă suporterii Stelei, îi aştept să vină şi să fie aceeaşi care au fost. Sunt sigur că o să fie alături de echipă, dacă ne sprijină aşa cum ştiu ei o să fie foarte important pentru noi şi mult mai uşor”, a mai declarat Opriţa.

În cariera de antrenor, Daniel Opriţa le-a pregătit pe Metalul Reşiţa, Juventus Bucureşti (acum redenumită Daco-Getica), CSM Şcolar Reşiţa, FC Voluntari şi CS Mioveni. Cea mai importantă realizare a avut-o pe banca tehnică a echipei Juventus, pe care a promovat-o în Liga 2 şi mai apoi în Liga 1. Ultimele trei mandate s-au încheiat fără a-şi îndeplini obiectivul. Cu Reşiţa n-a obţinut promovarea în Liga 2, la Voluntari a stat o lună, iar la Mioveni a rămas aproximativ cinci luni şi şi-a reziliat contractul.

Daniel Opriţa îi va avea în stafful tehnic pe Iulian Miu şi Fănel Nofitovici, ambii ca antrenori secunzi, şi pe Sorin Bobariu, ca antrenor cu portarii. Acestora li se va alătura şi Florentin Dumitru, funcţia sa nefiind încă stabilită cu exactitate. Miu şi Dumitru au fost şi ei jucători la Steaua.

Comunicatul oficial al CSA Steaua Bucureşti:

”Conducerea Clubului Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” a decis numirea lui Daniel OPRIŢA în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal.

Din staff-ul tehnic mai fac parte Iulian MIU – antrenor secund, Fane NOFITOVICI – antrenor secund şi Sorin BOBARIU – antrenor cu portarii. Colectivul de antrenori va beneficia şi de suportul tehnic al lui Florentin DUMITRU, care se va alătura echipei.

Obiectivul noii conduceri manageriale este de a promova echipa în eşaloanele superioare, contractele fiind semnate pe un sezon, cu posibilitate de prelungire în funcţie de rezultatele obţinute.

În perioada 2002 – 2007, când a evoluat ca atacant pentru Steaua Bucureşti, Daniel OPRIŢA a bifat peste 100 de meciuri şi 44 în cupele europene. A cucerit 2 titluri de campion naţional şi  o Supercupă a României.  Pentru echipa naţională, Opriţa a jucat în 6 meciuri şi a marcat un gol.

În anul 2006, a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea preşedintelui României.

Ca tehnician, a mai pregătit echipe precum: CSM Metalul Reşiţa, Juventus Bucureşti, Şcolar Reşiţa, FC Voluntari, CS Mioveni.

Iulian MIU, fostul căpitan al grupării din Ghencea, la începutul anilor 2000 are 149 de prezenţe la echipă în Divizia A şi 27 în cupele europene. Ca jucător, a îmbrăcat de 3 ori tricoul de campion al României, a câştigat de 2 ori Cupa şi Supercupa României.

Fane NOFITOVICI a evoluat ca jucător la echipele FC Argeş, CS Mioveni, Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna şi FC Zimbru Chişinău. Ca tehnician, a pregătit echipele Juventus Bucureşti, Şcolar Reşiţa, FC Voluntari, CS Mioveni din postura de antrenor secund.

Sorin BOBARIU a fost portarul formaţiei CS Otopeni în perioada 2003-2009 şi a antrenat la echipele CS Otopeni şi Juventus Bucureşti.”

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.