Principalul obiectiv al Viitorului: "Cred că toată lumea visează la asta!". Hagi şi puştii săi au "ţinta" pusă

12 apr 2019 893 afişări Cupa Romaniei
Principalul obiectiv al Viitorului: "Cred că toată lumea visează la asta!". Hagi şi puştii săi au "ţinta" pusă

Oficialul celor de la Viitorul, George Ogăraru (39 de ani), a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre unul dintre obiectivele clubului din Ovidiu pentru acest sezon, câştigarea Cupei României.

Viitorul a câştigat primul meci al semifinalelor, cu U Craiova, scor 2-1, iar în cazul în care se va califica în finală, va juca împotriva câştigătoarei dintre CFR Cluj şi Astra. În tur, giurgiuvenii s-au impus cu 3-1: ”Este un obiectiv important, ar fi pentru prima oară în istorie când ne luptăm pentru acest titlu. Cred că toată lumea visează la Cupă, ar fi pentru prima oară în istorie când ne luptăm pentru acest titlu, suntem îndreptăţiţi mai ales după această primă manşă”, a spus Ogăraru la ProSport LIVE.

Un singur trofeu are Viitorul la nivel de seniori: campionatul din sezonul 2016-2017. Aceştia au jucat în Supercupă împotriva celor de la FC Voluntari, dar au pierdut cu scorul de 2-1.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:

  • 1. CFR Cluj 37p
  • 2. FCSB 34p
  • 3. U Craiova 30p
  • 4. FC Viitorul 26p
  • 5. Astra 21p
  • 6. Sepsi 20p

FCSB, CSM Reşiţa, Oţelul Galaţi, Ajax Amsterdam şi FC Sion sunt cluburile la care a evoluat George Ogăraru în cariera sa.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.