Cât a plătit de fapt Gică Hagi pentru a-l răscumpăra pe Ianis de la Fiorentina! Suma exactă şi traseul banilor

23 apr 2019 15898 afişări Fotbal Intern
Cât a plătit de fapt Gică Hagi pentru a-l răscumpăra pe Ianis de la Fiorentina! Suma exactă şi traseul banilor

Ianis Hagi a fost la Fiorentina în 2016, italienii plătind două milioane de euro. A jucat puţin la echipa mre, apoi la Primavera, iar în ianuarie 2018 a revenit la Viitorul. "Regele" s-a înţeles să achite aceeaşi sumă, dar totul se face în rate.

Conform ziare.com, traseul banilor este: Hagi senior a plătit până acum doar 400.000 de euro, iar în vara acestui an trebuie să dea aceeaşi sumă. Restul e eşalonat în două tranşe, de câte 600.000 de euro, ce urmează a fi virate în 2020 şi 2021. Dar, dacă Ianis va fi vândut până atunci, existând mari şanse ca vedeta Viitorului să plece din această vară la un club puternic din străinătate, "Regele" va trebui să dea toţi bani acum.

Cert e că Fiorentina va primi şi 30 la sută dintr-un viitor transfer, condiţie pusă atunci când s-a produs răscumpărarea. În prezent, conform transfermarkt.com, Ianis e cotat la 3.5 milioane de euro. FC Sevilla, Girona, Anderlecht, Standard Liege, Galatasaray sau AS Roma sunt unele dintre echipele ce doresc să-l transfere pe jucătorul de 20 de ani. De asemenea, din Liga 1, Becali şi-a manifestat interesul pentru a-l aduce pe mijlocaşul ce e convocat şi la naţională, dar Gică Hagi exclude o astfel de variantă. Cert e că patronul FCSB a vehiculat şi suma în privinţa mutării tânărului jucător de la Viitorul la FCSB.

"Eu cred că Ianis Hagi, dacă pleacă de la Viitorul, o va face pe 3- 4 milioane euro. Dar într-un an, dacă pleacă de la Steaua, iau 40-50 de milioane. Lui Gică îi dau 3 şi 20% din 50, adică îi mai dau 13. Deci, 16 milioane în total. Ianis e copilul lui Gică, e averea lui. Eu dacă-l iau mâine pe Ianis, îl pun direct căpitan. Ştiţi de ce? Ianis are personalitate de căpitan! Ianis e chiar mai bun căpitan decât tatăl lui. Deci dacă l-aş lua, direct căpitan! El poate să conducă echipa din teren. Mai bun căpitan ca toţi căpitanii pe care-i am eu la ora asta e Ianis! Aşa-l văd eu! Nu am discutat niciodată cu Gică de un eventual transfer. Am vorbit, aşa, în glumă. Eu cred că în Belgia sau în altă parte, unde merge, poate să dea şi chix", spunea Gigi Becali.

Gică Hagi a anunţat: "E adevărat că are oferte din Spania, din Italia, din Belgia, din toate ţările. E foarte curtat, există interes de peste tot. Să vedem cum ne mişcăm. Depinde cât de repede se vor mişca cluburile care vor să îl ia. Eu zic că din vară pleacă".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.