Vlad Chiricheş, lăudat de presa italiană la primul meci din acest sezon pentru Napoli: "Poziţionare bună şi eleganţă"

22 feb 2019 2313 afişări Stranieri
Vlad Chiricheş, lăudat de presa italiană la primul meci din acest sezon pentru Napoli: "Poziţionare bună şi eleganţă"

Vlad Chiricheş (29 de ani), jucătorul lui Napoli, a evoluat în primul său meci oficial la nivel de club din acest sezon, joi seară, în returul 16-imilor Europa League, contra celor de la Zurich, scor 2-0. Echipa italiană a obţinut calificarea în optimi, cu rezultatul general de 5-1.

Fundaşul român a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul stâng în meciul României cu Muntenegru, disputat la începutul lunii septembrie, iar acesta a fost indisponibil timp de aproximativ cinci luni.

Carlo Ancelotti l-a folosit pe Chiricheş încă din primul minut al meciului cu Zurich, iar românul a fost înlocuit în minutul 56, nu înainte să vadă un cartonaş galben în prima repriză. După meci, italienii de la Gazetta dello Sport au avut cuvinte de laudă pentru apărător.

"Fundaşul a avut, în sfârşit, o seară fericită. A revenit după cinci luni de accidentare, iar prestaţia lui a fost una liniştitoare. A avut o poziţionare bună, eleganţă la ieşirea cu mingea la picior din defensivă şi a comis un fault tactic în urma căruia a văzut cartonaşul galben. Având în vedere că Ancelotti nu-l va mai avea la dispoziţie pe Raul Albiol până la finalul sezonului, recuperarea unui jucător cu experienţa lui Chiricheş este importantă pentru Napoli, care mai are de jucat cel puţin 16 meciuri în acest sezon", a fost caracterizarea acestora.

În defensiva lui Napoli, titular incontestabil este senegalezul Kalidou Koulibaly, iar lupta pentru celălalat post de fundaş central se va da între Vlad Chiricheş şi Nikola Maksimovic.

În Serie A, Napoli ocupă locul secund, cu 53 de puncte, la 12 lungimi în spatele liderului Juventus. Formaţia condusă de Carlo Ancelotti îşi va afla adversara din optimile de finală ale Europa League la tragerea de sorţi de vineri, de la ora 14:00.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.