Ştefan Radu, din nou în istoria lui Lazio. Borna impresionantă atinsă în meciul cu Parma

17 mar 2019 4270 afişări Stranieri
Ştefan Radu, din nou în istoria lui Lazio. Borna impresionantă atinsă în meciul cu Parma

Duminică, 17 martie, Lazio a primit-o acasă pe echipa Parma, în etapa cu numărul 28 din Serie A. Titular, Ştefan Radu, a devenit al patrulea jucător al grupării din Roma cu cele mai multe prezenţe din istoria clubului.

Fundaşul român a îmbrăcat de 343 de ori tricoul lui Lazio. Următoarea treaptă este cea ocupată de fostul apărător central Paolo Negro (46 de ani), care a evoluat în 376 de partide, în timp ce fostul fundaş stânga, Giuseppe Favalli (47 de ani), iese în evidenţă cu 401 meciuri.

La pauza meciului cu Parma, Lazio conducea partida cu 4-0. Tabela de pe Olimpico a fost deschisă în minutul 22, Marusic a punctat în poarta adversă, în timp ce Luis Alberto a reuşit dubla (penalty - min.26 şi min. 38), iar Lulic a stabilit scorul finalului de repriză în minutul 44, 4-0.

În repriza a doua, oaspeţii au marcat golul de onoare. În minutul 77, Sprocati a stabilit scorul final, 4-1, iar Lazio a urcat două poziţii în clasament. Este pe şase cu 45 de puncte, în timp ce Parma rămâne pe 11 cu 33 de puncte.

Ştefan Radu a ajuns la echipa din Roma în anul 2008, atunci când s-a transferat de la Dinamo. În tricoul lui Lazio a câştigat de două ori Cupa şi de tot atâtea ori Supercupa Italiei.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.