Primele veşti proaste pentru Băluţă! Ce spune antrenorul lui Brighton la o zi după oficializarea mutării: "Am simţit că nu aveam nevoie să facem niciun transfer"

1 feb 2019 21767 afişări Stranieri
Primele veşti proaste pentru Băluţă! Ce spune antrenorul lui Brighton la o zi după oficializarea mutării: "Am simţit că nu aveam nevoie să facem niciun transfer"

UPDATE: Tudor Băluţă nu va intra în viitorul apropiat în prima echipă a lui Brighton. Antrenorul englezilor a declarat că nu s-a gândit ca în această pauză de iarnă să transfere fotbalişti care pot intra în planurile sale imediat. ”În acest moment am simţit că nu aveam nevoie să facem niciun transfer şi orice mutare ar fi fost făcută în funcţie de circumstanţe - vreun jucător pe care nu credeam că-l putem aduce să devină disponibil sau să avem parte de o accidentare, dar a fost foarte liniştită (n.red. - perioada de transferuri).

În această perioadă nu ne-am gândit să facem transferuri pentru echipa de seniori. Avem însă o academie în creştere şi am avut mereu în gând varianta de a aduce jucători tineri alături de grupul de 23 sau jucători tineri care se pot dezvolta", a declarat Chris Hughton într-o conferinţă de presă.

Până la finalul sezonului, Băluţă va rămâne la Viitorul, iar din vară se va alătura grupării engleze. Declaraţiile lui Hughton nu fac nimic altceva decât să alimenteze speculaţiile că în următoarea stagiune, 2019-2020, fundaşul va fi trimis la echipa U23 a clubului.


Tudor Băluţă (19 ani) s-a transferat de la Viitorul la Brighton, în Premier League, echipă la care joacă şi atacantul Florin Andone (25 de ani). Echipa lui Gică Hagi şi formţia engleză au făcut anunţul oficial în ceea ce priveşte mutarea, iar Băluţă, convocat şi de Cosmin Contra la echipa naţională mare a României, a oferit şi primele declaraţii după semnarea contractului cu echipa lui Chris Hughton.

”Sunt foarte fericit să fiu aici. Este o zi importantă pentru mine. Să fac parte din acest club este cea mai bună decizie pe care am luat-o. Sunt foarte fericit şi de-abia aştept să joc aici începând din această vară. Am ales clubul acesta pentru condiţiile de aici. Terenul de antrenament, staff-ul, prima echipă, stadionul. Totul este incredibil. Cred că am luat decizia bună”, a spus Tudor Băluţă, conform site-ului oficial al lui Brighton.

Mijlocaşul defensiv spune că a fost un vis de-al său să joace în Anglia: ”Totdeauna a fost un vis să joc în Anglia şi acum sunt aproape să fac asta. De-abia aştept să joc pentru echipă. Sunt un jucător versatil. Pot juca în apărare sau la mijloc. Cel mai important lucru este să mă dezvolt cât mai mult”, a spus Băluţă, pentru site-ul oficial al echipei unde va împărţi vestiarul cu Florin Andone.

Suma transferului lui Tudor Băluţă la Brighton s-ar ridica undeva la trei milioane de euro. Mijocaşul a fost crescut de Gică Hagi la Viitorul şi, din momentul când a fost promovat, a strâns 55 de meciuri, trei goluri şi o pasă decisivă. Transfermarkt îl cotează pe mijlocaşul român la 1,3 milioane de euro în acest moment.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.