Prima declaraţie a lui Băluţă după ce a semnat cu noua echipă! Românul a fost prezentat cu mare fast, dar i-a fost greşită vârsta | VIDEO + FOTO

22 iun 2018 11778 afişări Comentează şi tu Stranieri
Prima declaraţie a lui Băluţă după ce a semnat cu noua echipă! Românul a fost prezentat cu mare fast, dar i-a fost greşită vârsta | VIDEO + FOTO

Alex Băluţă (24 de ani) a semnat un contract valabil pe patru ani cu Slavia. La Praga, Băluţă va fi coleg cu Michael Ngadeu, fostul fotbalist de la FC Botoşani, care este unui dintre ce mai bine cotaţi jucători din lotul Slaviei şi la care va purta tricoul cu numărul 20.

Fostul atacant al Craiovei a oferit şi prima declaraţie pentru site-ul clubului Slavia Praga, dar vârsta i-a fost greşită: "Slavia va fi ajutată e Alexandru Băluţă, mijlocaşul ofensiv român de 29 de ani, care a marcat 17 goluri în ultimul sezon. Mijlocaşul de 29 de ani vine de la CS Universitatea Craiova, acolo unde a fost căpitan".

Băluţă a oferit şi primele declaraţii după ce a prins un nou contract: "Sunt foarte fricit să fiu la un astfel de club. Voiam să ajung aici. Am muncit din greu pentru a ajunge aici. Am venit să câştig titlul. În România am purtat numai numărul 10. Aici am ales să iau numărul 20, pentru că vreau să fiu cel puţin de două ori mai bun. Cred că acest număr va aduce fericire", a declarat mijlocaşul de 24 de ani.

 

 

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.