EXCLUSIV | "E adevărat, sunt în discuţii avansate". Costel Gâlcă, la un pas de revenirea în antrenorat: cu cine are mari şanse să semneze zilele viitoare

23 oct 2018 24052 afişări Stranieri
EXCLUSIV | "E adevărat, sunt în discuţii avansate". Costel Gâlcă, la un pas de revenirea în antrenorat: cu cine are mari şanse să semneze zilele viitoare
  • Liber de contract încă din luna noiembrie a anului trecut, Costel Gâlcă (46 de ani) e aproape de revenirea în fotbal. Potrivit presei spaniole, fostul antrenor de la FCSB se află pe lista lui Gimnastic de Tarragona, o echipă din al doilea eşalon al fotbalului iberic.

UPDATE 20:40 Negocierile dintre Costel Gâlcă şi Gimnastic de Tarragona au intrat pe ultima sută de metri, iar antrenorul de 46 de ani va lua o decizie în cel mai scurt timp. Fostul mijlocaş a confirmat pentru ProSport tratativele cu echipa din liga a doua spaniolă: "E adevărat, sunt în discuţii avansate cu Gimnastic de Tarragona", s-a mărginit să spună fostul tehnician de la FCSB.


Ştirea iniţială:

Tarragona e ameninţată cu retrogradarea în liga a treia, iar şefii nu au mai pierdut timpul şi i-au făcut bagajele lui Jose antoni Gordillo, antrenorul care a dus echipa într-o situaţie foarte proastă. Acum, planul lor este să redreseze formaţia cât mai repede, iar în acest sens s-au gândit la un prim nume: Costel Gâlcă. Potrivit informaţiilor oferite de jurnaliştii de la sport.es, românul e primul pe lista pe care se mai află Enrique Martin şi fostul antrenor al lui Dinamo, Esteban Vigo, dar cei doi vor fi luaţi în calcul doar dacă fostul mijlocaş va declina propunerea.

Planul conducătorilor de la Tarragona este să creeze o echipă solidă, care în viitor să atace promovarea în prima ligă din Spania, dar mai întâi trebuie salvat sezonul actual, unul început cum nu se poate mai prost. După primele zece etape, Gimnastic are doar şase puncte şi e ultima în clasament.

Fost antrenor la Almeria B (2009-2010) şi Espanyol (2015-2016), Gâlcă e în faţa celei de-a treia experienţe ca tehnician în Spania, campionat în care a şi jucat. Ultima dată, Costel a antrenat-o pe Al Feiha, în Arabia Saudită, echipă de care s-a despărţit pe 1 noiembrie 2017, după doar zece meciuri.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.