Scandal monstru înainte de FCSB - Lazio! 41 de jucători, printre care nume mari ale fotbalului european, acuzaţi de blat

14 feb 2018 6377 afişări Comentează şi tu Fotbal Extern
Scandal monstru înainte de FCSB - Lazio! 41 de jucători, printre care nume mari ale fotbalului european, acuzaţi de blat

Felipe Caicedo, fotbalist ce poate evolua joi contra celor de la FCSB în meciul din Liga Europa, e anchetat. Se află printre cei 41 de jucători implicaţi în aranjarea partidei Levante - Zaragoza 1-2, disputată în mai 2011, conform presei italiene. Meciul a avut loc în ultima etapă din campionat, iar rezultatul i-a ajutat pe cei de la Zaragoza să se salveze de la retrogradare.

Sud-americanul, rezervă atunci, ar fi o luat o parte din milionul de euro oferit de oaspeţi. Anchetatorii au observat că în acel an Caicedo şi ceilalţi care au participat la blat au avut bugete reduse pentru vacanţe, în jurul a 3.000 de euro, semn că au folosit resurse financiare din cu totul alte părţi.

Dacă va fi găsit vinovat, Caicedo poate primi doi ani de închisoare, dar pedeapsa nu e cu executare. Nouă foşti jucători de la Levante nu şi-ar fi apărat corect şansele, dar şi oficiali ai clubului sunt implicaţi. Mai mult, antrenorul Javier Aguirre e anchetat şi-n cazul altui blat.

Printre fotbaliştii ce fac obiectul anchetei sunt: Gabi, marcatorul "dublei" pentru Zaragoza şi acum căpitanul lui Atletico, Ander Herrera, în prezent la Manchester United, Iborra, actualul component al lui Leicester, Stuani, acum la Girona, sau Ponzio, care evoluează la River Plate.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.