Presa spaniolă nu iartă: "Dezastru istoric, naufragiu, patru luni de doliu". Ce scriu ziarele de casă ale Realului şi cum au reacţionat cele din Catalonia

6 mar 2019 15639 afişări Liga Campionilor
Presa spaniolă nu iartă: "Dezastru istoric, naufragiu, patru luni de doliu". Ce scriu ziarele de casă ale Realului şi cum au reacţionat cele din Catalonia

Învinsă cu 4-1 de Ajax Amsterdam, chiar pe Santiago Bernabeu, în una dintre marile umilinţe ale istoriei, Real Madrid pune capăt sezonului 2018/2019 încă din luna martie, iar presa din Spania nu-i iartă pe Santiago Solari şi elevii săi. În timp ce AS şi Marca vorbesc despre un "dezastru istoric" şi "patru luni de doliu", ziarele catalane Mundo Deportivo şi Sport.es ridică în slăvi Ajaxul lui Duşan Tadic şi Frenkie de Jong.

"Dezastru istoric, naufragiu regretabil! Real Madrid îşi ia adio de la coroana de regină în cel mai urât mod posibil: eşecul secolului va aduce capete căzute", scriu jurnaliştii de la Marca, la câteva minute după eliminarea din optimile de finală, pentru ca mai apoi să pună înfrângerea într-un context mai larg: "Real Madrid a ieşit din Liga Campionilor în cea mai neagră seară. După mai mult de o mie de zile de dominare, Ajax a dominat din start, cu fotbal bun şi convingerea că poate trece mai departe şi obţine cea mai mare victorie europeană. Totul a mers prost, de la cartonaşul luat de Ramos în meciul tur. A fost finalul a trei luni de coşmar, un calvar pentru fani şi fotbalişti, pentru instituţia Real Madrid".

AS, ziarul de casă al albilor, descrie perioada cu Solari pe bancă, una în care Realul a pierdut Liga, Cupa Regelui Spaniei şi titlul din La Liga, drept una de doliu: "Patru luni de doliu! Real Madrid închide sezonul cu o înfrângere frutunoasă în faţa lui Ajax. A fost un dezastru în toate sensurile, cu două bare şi Lucas şi Vinicius accidentaţi", scriu jurnaliştii apropiaţi de gruparea din Madrid.

Petrecere în presa din Catalonia

Evident, eliminarea marii rivale încă din prima faza eliminatorie a Ligii Campionilor a produs fericire în fieful Barcelonei: "Eşec absolut al Realului, care spune la revedere sezonului. "Albii" au fost eliminaţi din Liga Campionilor după ce au fost umiliţi de Ajax chiar pe Bernabeu. Tadic, omul serii pentru Ajax-ul condus exemplar de Frenkie de Jong, a instalat o criză adâncă la Real", titrează Mundo Deportivo, în timp ce Sport.es "apasă" şi mai mult pe cuvinte: "Ajax 'curăţă' Liga Campionilor de un Real Madrid groaznic. "Albii" au risipit avantajul din tur (2-1) în una dintre cele mai întunecate seri din istoria lui Real. Tadic a condus Ajaxul care a câştigat premiul pentru curaj şi a pus capăt sezonului pentru Real Madrid. E finalul! Real Madrid 2018-2019 a dispărut. În doar şase zile a venit un triplu eşec pentru Solari, Perez, Bale, Benzema...Un succes de necontestat al unui Ajax de clasă, care merită să meargă în sferturile de finală ale Ligii Campionilor".

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.