Lecţia normalităţii, predată de CFR. Când patronul e doar patron şi antrenorul chiar e antrenor, miracolele sunt posibile. Dan Petrescu a recâştigat valoarea şi importanţa antrenorului în România

Miercuri, 08:08 15217 afişări Liga Campionilor
Lecţia normalităţii, predată de CFR. Când patronul e doar patron şi antrenorul chiar e antrenor, miracolele sunt posibile. Dan Petrescu a recâştigat valoarea şi importanţa antrenorului în România

Ce a făcut CFR-ul aseară nu este cu nimic diferit de ce a realizat la Roma sau Manchester. În cartea cu “minuni” fotbalistice, clujenii pot să treacă izbânda cu Celtic chiar pe primul loc. Pentru că a apărut din nimic. Este izbânda campioanei unei ligi aflate în pragul haosului, care nu-şi mai cunoaşte ierarhiile, istoria, antrenorii principali şi secunzii. Este izbânda unei campioane care nu aminteşte cu absolut nimic de România, de mentalitatea noastră precară, dovedită în istorie şi de complexul de inferioritate. O campioană venită dintr-o ţară unde fotbalul nu se face la nivelul secolului în care trăim. O ţară care nu investeşte în fotbal şi unde sportul nu reprezintă o prioritate pentru niciun Guvern, niciodată.

O echipă cu un rezultat prost după primul meci merge la Glasgow, conduce, apoi e condusă de două ori, dar are puterea să revină. Şi echipa asta este din România! Aproape că nu-ţi vine să crezi. Cum aşa? Cum s-a întâmplat asta? De obicei noi eram cei cu lacrimi în ochi, după un asemenea thriller. Fotbalul românesc continuă vara de poveste de la Euro şi dă semne că îşi revine. Chiar dacă este tras în jos de unii, norocul nostru este că se mai găsesc alţii care să-l înţeleagă şi că şansa nu ne-a părăsit. Sunt trei elemente obligatorii pentru a obţine performanţă în fotbalul jucat în 2019: un patron, un antrenor şi un lot. Sunt simple, atâta timp cât se respect. CFR le-a avut şi din acest motiv avem o echipă în grupe după doi ani. 

Un patron care nu vrea să fie antrenor

Culmea, CFR s-a bazat doar pe normalitate, în noaptea în care a făcut să tacă una dintre cele mai gălăgioase arene ale lumii. Pare atât de simplu, pentru că fotbalul aşa este, atâta timp cât unii nu-l complică. 

Poate că o mare calitate al unui finanţator este discreţia, dar asta s-a cam pierdut în România. Nu-l cunoaştem pe Nelu Varga, nu ştim ce l-a convins să arunce cu zeci de milioane de euro în fotbal, nu-l vedem să se laude cu asta, nu face transferuri la TV şi nici schimbări prin telefon. Aproape că ni se pare un tip ciudat, dacă îl comparăm cu “modelul” Gigi Becali. De când a intrat în fotbal a luat titlul în fiecare an şi s-a dus în China după Dan Petrescu. Nu i-a impus să facă el echipa sau schimbările şi nu a pus un secund pe bancă. Şi-a dorit un antrenor adevărat, nu o “marionetă”. Când FCSB şi U Craiova şi-au numit antrenori pe care patronii să-i poată controla, finanţatorul de la CFR şi-a pariat banii pe mâna “Bursucului” şi pare varianta câştigătoare.

Un antrenor care chiar este antrenor

Cea mai mare lecţie pe care o oferă victoria CFR-ului pentru fotbalul românesc este valoarea şi importanţa antrenorului. Dan Petrescu a fost vedeta site-ului UEFA, într-o noapte de Champions League. Dan Petrescu a arătat, dacă mai era cazul, de ce această meserie trebuie respectată şi nu dusă în derizoriu. Este victoria tuturor antrenorilor buni, muncitori şi cu principii din România. Un asemenea meci nu se poate câştiga din îmtâmplare, pe ideea că oricine poate sta pe bancă. În acelaşi timp, Dan Petrescu a arătat că nu are rival în România. Le-a închis gura tuturor, pentru că personalităţile marcante în fotbal se nasc în astfel de seri, iar “Bursucul” are câteva la activ. Orice comparaţie între Petrescu şi un antrenor aflat în acest moment în Liga 1, fără vreo performanţă europeană, pare hilară.

Un lot care nu s-a construit “peste noapte”

Pe lângă un comportament normal al patronului şi un antrenor valoros, CFR a mai avut şi al treilea element obligatoriu, în obţinerea unei performanţe. A avut siguranţa unei echipe construită în timp şi nu peste noate. În afara lui Susic, Aurelio şi Rondon, CFR a avut cam aceeaşi 11 jucători cu Celtic, pe care îi foloseşte în ultimii doi ani. Este modul prin care s-au construit echipe ce au reuşite performanţe, în toată istoria fotbalului şi asta nu se poate schimba. CFR n-a avut aseară jucători căutaţi de cluburi din Premier League, ca şi Celtic, dar a avut o echipă suficient de unită, rulată şi încrezătoare că poate face miracole. 

Un campionat care îşi umileşte antrenorii, îşi alungă suporterii, uneori nu-şi plăteşte jucătorii şi care nu investeşte într-un plan coerent nu merita să elimine Celtic. CFR a meritat, pentru că ea nu a fost aşa. Pentru că se diferenţiază de competiţia pe care, din acelaşi motiv, o şi domină.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.