INTERVIU EVENIMENT cu Nedelcu II, unul dintre eroii Timişoarei în dubla cu Celtic Glasgow din 1980. "Păltinişanu şi Anghel mi-au zis că sunt nebun". Partidul şi banii, cum l-a cunoscut pe Rod Stewart, bătaia de la hotel, arbitrul cu centura neagră şi ce şanse are CFR

6 aug 2019 4301 afişări Liga Campionilor
INTERVIU EVENIMENT cu Nedelcu II, unul dintre eroii Timişoarei în dubla cu Celtic Glasgow din 1980. "Păltinişanu şi Anghel mi-au zis că sunt nebun". Partidul şi banii, cum l-a cunoscut pe Rod Stewart, bătaia de la hotel, arbitrul cu centura neagră şi ce şanse are CFR
GALERIE (6 de imagini) VEZI GALERIA

În preajma confruntării dintre CFR Cluj şi Celtic, ProSport stat de vorbă cu Nedelcu II, unul dintre eroii care au eliminat echipa scoţiană, acum aproape patru decenii, cu Politehnica Timişoara.

Primul contact al lui Celtic cu fotbalul românesc a avut loc într-un an rotund, 1980, într-un moment când toamna tocmai începuse să se instaleze comod pe suprafaţa întregii Europe. Adversara sa s-a numit Politehnica Timişoara, surprinzătoarea câştigătoare a Cupei României din sezonul precedent. Fusese o finală dramatică împotriva Stelei, încheiată cu 2-1 după 120 de minute, când organizatorii au întârziat puţin înmânarea trofeului, deoarece înscripţionaseră deja pe el în dreptul câştigătoarei numele de „Steaua Bucureşti”, văzându-se obligaţi să şteargă acea gravare şi s-o înlocuiască cu „Politehnica Timişoara”. Ca şi în respectiva finală, tot cu un asemenea statut de biată autsaideră pornea „Poli” şi în dubla confruntare cu echipa scoţiană, din primul tur al Cupei Cupelor.

Aproape nimeni nu credea în şansa echipei bănăţene, nici măcar proprii jucători şi antrenori. Leonida Nedelcu, Nedelcu II cum a fost cunoscut ca fotbalist sau Lone cum îi spun apropiaţii, era vârful de atac al acelei frumoase echipe timişorene, un veritabil zburător al careurilor, care câştiga mai toate duelurile aeriene, căci în adolescenţă, înainte de a o lua pe calea fotbalului, a practicat săritura în înălţime. El a avut un aport important la golul care avea să califice surprinzător pe „Poli” la capătul acelei duble confruntări. Astăzi, la aproape patru decenii, am retrăit împreună prin imaginea minţii acele momente de grandoare pentru fotbalul românesc.


N-aveai unde să arunci un ac pe arena din Banat FOTO Druckeria

Lone, mi-amintesc că înainte de a juca împotriva voastră, Celtic a trebuit să susţină un meci de baraj cu echipa ungară Diósgyör.
Primul meci a fost în Scoţia, unde Celtic şi-a surclasat adversara cu 6-0, iar la retur, la Miskolc, jucând relaxat, a pierdut cu 1-2. La Miskolc s-a dus să-i urmărească antrenorul nostru, Ion V. Ionescu, zis „Jackie”. Când s-a întors înapoi, noi aflându-ne în plin campionat care începuse în august, ne-a zis să ne vedem de treabă şi să ne concentrăm pe meciurile de Divizia A, că n-avem nicio şansă în faţa echipei din Glasgow, pentru că joacă mult prea bine pentru a le putea face faţă.

Dar chiar n-a îndrăznit niciunul dintre voi să gândească că o să-i eliminaţi, bazându-se pe acele vorbe clasice care se spun în asemenea situaţii, că mingea e rotundă, că şi ei au tot câte două picioare şi două mâini etc?
Sub nicio formă. După cum ne sfătuise Jackie, ne gândeam doar la meciurile de campionat care urmau să vină.

Ce ştiaţi despre ei?
Că sunt multipii campioni ai Scoţiei, că era o câştigătoare de Cupa Campionilor Europeni, trofeu adjudecat în 1967. În sezonul precedent pierduseră titlul la un punct în faţa lui Aberdeen, dar luaseră Cupa după o finală cu marii lor rivali, cei de la Rangers. Ştiam că aveau un atacant foarte bun, Charlie Nicholas, care ne-a şi dat golurile de la Glasgow, peste câţiva ani ajungând la Arsenal. Foarte încântaţi au fost conducătorii noştri, cei mai mulţi cadre universitare, căci urmau să vadă Anglia, Scoţia. Decanul de la mecanică, profesorul Kovács, mare iubitor de fotbal, chiar ne-a sfătuit să ne documentăm asupra Marii Britanii şi apoi să aprofundăm cele văzute la faţa locului, pentru că erau lucruri deosebitecu care nu ne întâlneam de multe ori.

Aşadar, v-aţi dus acolo mai mult turişti, decât fotbalişti.
Păi da, dacă am plecat cu inima uşor îndoită că nu vom avea vreo şansă. Ce-i drept, eram îmbrăcaţi frumos, cu nişte costume elegante, cu cravată. Există şi pe net nişte poze cu noi pe străzile Londrei, pentru că acolo am aterizat iniţial, după care ne-am deplasat spre Glasgow.

V-a impresionat baza lor materială?
Sigur că da, dar ne aşteptam la aşa ceva. Interesant ni s-a părut faptul că atunci când am ieşit la încălzire, în tribune nu era aproape nimeni, de ne şi întrebam dacă nu se va juca cumva fără spectatori. Ei bine, în aproape jumătate de oră acestea s-au umplut.


Jackie Ionescu, o enciclopedie de fotbal FOTO ProSport

"Centrau de oriunde, era stilul lor preferat. La pauză, Jackie ne-a spus să încercăm să nu ne facem de râs..."

V-au luat tare la început, dar finalul v-a aparţinut şi mi-amintesc că puteaţi pleca de-acolo chiar cu un egal, dacă nu rata Cotec.
Aşa e. Prima repriză a fost o avalanşă la poarta noastră. Faza şi ocazia. Ne-au şi dat cele două goluri prin amintitul Nicholas, ambele după nişte centrări venite din partea dreaptă, de la Provan. Centrau de oriunde, era stitlul lor preferat. Singurele momente când se mai auzea un tumult din tribune, erau atunci când săream eu la cap cu ei, că nu mă depăşea niciunul. Dar asta mai mult după degajările portarului, că altfel nu prea am ajuns la poarta lor. La pauză, Jackie ne-a spus să încercăm să nu ne facem de râs.

Şi?
În repriza a doua am reuşit să punem mingea jos, să atacăm poziţional, căci aveam şi noi jucători de calitate, „Liţă” Dumitru, Dembróvszki acesta intrând în partea a doua. Moise a avut şi el nişte intervenţii foarte bune. Şi la o minge ajunsă pe la marginea careului lor, a prins Manea un şut puternic care l-a depăşit pe portarul Bonner, marcând. Regretatul Cotec a avut două mari ocazii de singur cu portarul, pe ambele ratându-le incredibil. Cum ei veneau tot timpul peste noi, jucam pe contraatac, iar ambii fundaşi centrali mă ţineau pe mine, aşa încât „Rusul”, cum îi ziceam noi lui Cotec, avea culoare de pătrundere, mai ales pe partea stângă a direcţiei noastre de atac.

Pentru cei de-acolo era un eveniment meciul cu voi?
Nu. S-a scris destul despre noi în presa lor, dar se aşteptau să luăm vreo 4-5 goluri şi au fost foarte surprinşi că scorul a fost atât de strâns. L-am cunoscut şi pe primarul oraşului Glasgow care era mare fan Celtic şi ne-a invitat la un mic dineu. Acolo l-am cunoscut pe marele muzician Rod Stewart, şi el mare fan al lui Celtic. Am dat toţi mâna cu el.

Dar publicul lor cum ţi s-a părut?
Cum e de obicei publicul britanic. Au cântat tot timpul, au făcut spectacol, foarte frumos. Am fost impresionaţi cu toţii, pentru noi fiind o primă ieşire internaţională la un asemenea nivel.


Poză de final, cu momentele bucuriei FOTO Druckeria

"Dis-de-dimineaţă stadionul se umpluse deja, cu oameni veniţi din toată zona Banatului, cu steaguri, cu tot ce trebuia. Noi, echipa, am fost cantonaţi la Buziaş"

După acest rezultat strâns de la Glasgow, aţi început să credeţi mai mult în calificare?
Sincer, nici acum nu eram prea încrezători.

La partida retur, care a fost într-o miercuri, ştiu că toată Timişoara a fost conectată. Apreciatul comentator-radio Nicolae Secoşan mi-a povestit că meciul începea la ora 14, dar oamenii luau deja drumul stadionului încă de la 9 dimineaţa.
Aşa a fost. Dis de dimineaţă stadionul se umpluse deja, cu oameni veniţi din toată zona Banatului, cu steaguri, cu tot ce trebuia. Noi, echipa, am fost cantonaţi la Buziaş. Iar dimineaţa, ne-am trezit că veniseră la noi aproape 100 de suporteri scoţieni, cu steaguri alb-verzi. Interesându-se unde eram cazaţi, au început să scandeze „Celtic! Celtic!”. Am ieşit şi noi la geam, pe balcoane, i-am salutat, ne-au salutat şi ei şi apoi au plecat.

Beatles, dialogul cu Jackie Ionescu şi explicaţia golului de poveste

Mi-amintesc că s-a pus atunci, la staţia stadionului, acel „Poli-Poli luptă pentru noi”, pe muzica lui Beatles, „Yellow Submarine”, în interpretarea unui cor. Atunci fusese pus prima oară?
S-a cântat, aşa e. Nu-mi mai aduc însă aminte dacă mai fusese pus vreodată până atunci. Parcă nu.

Şi-a venit meciul.
Jackie era un tip foarte meticulos, îi plăcea să pună la punct toate detaliile. Eu, în schimb, mai tot timpul eram pus pe şotii. Ne-am suit în autocarul care trebuia să ne ducă de la Buziaş la stadion, eu fiind aşezat în faţă, aproape de şofer, iar Jackie în spatele meu. Eu cu mâna mai băteam din când în când darabana. La un moment dat, deranjat, Jackie mi se adresează nervos: „Lone, termină odată! Concentrează-te şi tu la meci!”. La care, m-am întors spre el şi i-am zis: „Ce meci, dom’ profesor?”. Când m-au auzit, Păltinişanu şi Anghel mi-au zis că sunt nebun. La care eu: „Ce băi, ăsta-i meci? Să vedeţi cum îi batem”. În fine, a venit jocul. Ne-a impresionat lumea multă prezentă. Meciul a început într-o notă de echilibru, un joc de uzură, fără mari ocazii, dar cu .multe intrări bărbăteşti, şi destul de repede arbitrul i-a dat roşu lui Manea de la noi şi unui fundaş de la ei, pentru lovire reciprocă. Iar spre finalul jocului a mai eliminat pe unul de la ei.


Golul de poveste, detentă de baschetbalist din NBA pentru Nedelcu II FOTO Druckeria

"Cei din conducerea clubului au dat la cei mai mulţi dintre cei care au jucat câte 5.000 de lei, iar mie, lui Pălti, lui Anghel, lui Dembo şi lui „Liţă” ne-au mai dat încă 5.000. Asta însemna pe-atunci cam două-trei salarii bune'

La faza golului calificării, marcat de Păltinişanu, ai avut un aport foarte important. Eu mi-o aduc bine aminte, dar te rog rememoreaz-o tu pentru cititorii noştri.
A fost o lovitură liberă de pe dreapta. Cei de la Celtic nu au respectat distanţa, „Liţă” l-a făcut atent pe arbitru, grecul s-a dus la ei să-i atenţioneze, şi imediat a centrat înalt. Eu cu Pălti ne-am dus în careu, pe lung, însă în momentul în care eu am sărit la cap cu portarul, el a luat-o în dreapta. Aşadar, sărisem odată cu portarul, când tocmai prinsese mingea, însă în zbor am reuşit să i-o iau dintre mâini cu capul, ajungând la un fundaş al lor care a vrut s-o degajeze din careu, însă doar a „lustruit-o”, ajungând chiar în faţa lui Pălti care era la un metru de poartă, şutând-o în plasă. Golul a venit după o perioadă în care ei ne cam dominaseră. În ultima decadă a partidei nu am mai auzit decât un vuiet de la spectatorii care se ridicaseră cu toţii în picioare scandând „Poli-Poli” şi eram permanent cu ochii la ceas, până când arbitrul a fluierat finalul. Chiar dacă ne bucuram şi săream în sus, nu realizam încă faptul că o eliminasem pe Celtic.

Aţi primit vreo primă specială?
La două zile am fost chemaţi la Partid, unde primul-secretar ne-a felicitat. La un moment dat a întrebat cine a marcat. Mai mulţi am răspuns, „Păltinişanu”, şi l-au indicat. La care respectivul s-a dus spre el, i-a strâns mâna şi i-a zis „Bravo tovarăşe Timişanu!”. Tot zicea că o să ne dea ceva, dar în afară de vrăjeli n-am văzut nimic de la el. Cei din conducerea clubului au dat la cei mai mulţi dintre cei care au jucat câte 5.000 de lei, iar mie, lui Pălti, lui Anghel, lui Dembo şi lui „Liţă” ne-au mai dat încă 5.000. Asta însemna pe-atunci cam două-trei salarii bune.

"Asta l-a enervat la culme pe McNeil, care a vrut să-l lovească cu pumnul. Numai că arbitrul, care avea centura neagră la karate, i-a tras una la gât, de s-a prăvălit scoţianul pe jos. A fost scandal, a venit şi miliţia"

Ce s-a întâmplat după meci, aţi petrecut, v-aţi bucurat împreună cu suporterii?
A fost noapte albă în Timişoara. Imediat după meci, prim-secretarul a închiriat sala restaurantului mare de la Hotelul Continental, invitându-ne pe toţi fotbaliştii cu nevestele, prieteni, prietene. Am petrecut acolo, iar afară erau vreo 15-20.000 de oameni care cântau şi se bucurau. A trebuit să ieşim la balcon, unul câte unul, ca să salutăm acea mulţime entuziastă, să le spunem câteva vorbe.

Am înţeles că a fost un incident la hotel, după meci.
Cei de la Celtic erau şi ei cazaţi în acel hotel. Şi coborâseră să ia masa, la un separeu. Unul dintre fundaşii lor centrali, cu care mă mai „ciupisem” eu în timpul jocului, mai un cot, mai un brânci, s-a oprit şi uitându-se în dreptul mesei mele, unde stătea şi Păltinişanu, făcându-mi semn cu pumnul în aer şi chemându-mă spre el. I-am arătat lui Pălti, că ăla voia să mergem afară să ne batem. Auzind, s-a ridicat cât era de mare şi s-a dus către ăla „hai bă că vin eu”. Când a văzut ăla că Pălti nu glumea, a plecat. Între timp au apărut la faţa locului şi arbitrii. Eu nu am văzut exact tot ce s-a întâmplat, căci eram înăuntru, iar faza s-a întâmplat la intrare. Am auzit mai apoi. Trecând şi el pe-acolo în acele momente, antrenorul lui Celtic, Billy McNeil, când i-a văzut, le-a arătat obrazul. Arbitrul de centru, cu toate că era în haine civile, foarte calm a scos din buzunar un cartonaş roşu şi l-a arătat la rându-i spre scoţian. Asta l-a enervat la culme pe McNeil, care a vrut să-l lovească cu pumnul. Numai că arbitrul, care avea centura neagră la karate, i-a tras una la gât, de s-a prăvălit scoţianul pe jos. A fost scandal, a venit şi miliţia.

Şi sorţii au făcut să picaţi apoi tot cu o echipă britanică, West Ham United.Da. Cei din conducere au fost în extaz când au aflat adversara, zicând că dacă am reuşit cu Celtic, o să repetăm figura şi cu echipa englezească. Dar hai să-ţi spun una scurtă cu ce am păţit când am plecat la Londra pentru meciul tur. Am plecat la Bucureşti de unde aveam avion spre londra. Ştii că pe-atunci n-aveai voie să deţii valută. Făcusem şi eu rost de 200 de dolari şi seara, am scos pasta dintr-un tub de pastă de dinţi şi am înghesuit înăuntru cele două bancnote. Ajunşi la Londra, când am intrat în aeroport, un tip înalt bine făcut, a spus că e de la Ambasada României şi a întrebat „care este Leonida Nedelcu?” I-am răspuns că eu. „Rămâneţi puţin în dreapta” – mi-a zis grav. „M-a ciripit careva” – m-am gândit eu, punându-mi mâna pe cap. Apoi l-am auzit întrebând „care este antrenorul echipei?”. Şi i-a zis la fel, să rămână în dreapta. „Bine că l-a prins şi pe-ăsta şi nu sunt singur”, mi-am zis eu ca un român bun ce eram. De fapt, antrenorul lui West Ham United, John Lyall, îl rugase să ne oprească deoarece voia să ne cunoască personal şi să facă o poză cu „antrenorul care a scos-o pe Celtic” şi cu „cel mai bun atacant din echipă care are stil de joc englezesc”. Nu-ţi spun ce uşurat am răsuflat

"Eu cred că CFR se poate califica, pentru că are o echipă de profesionişti obişnuiţi cu asemenea gen de jocuri. Ar putea să-i bată pe scoţieni cu arma lor. Căci şi CFR joacă bine la cap şi este redutabilă la fazele fixe"

Ce părere ai, va putea acum face ceva CFR Cluj cu Celtic?
Eu cred că se poate califica, pentru că are o echipă de profesionişti obişnuiţi cu asemenea gen de jocuri. Ar putea să-i bată pe scoţieni cu arma lor. Căci şi CFR joacă bine la cap şi este redutabilă la fazele fixe. Este cea mai bună şi mai în formă echipă de la noi. Totodată fotbalul scoţian nu este totuna cu cel englez. Celtic nu este nici Liverpool, nici Tottenham Hotspur, ci doar un verişor de la ţară al acestora.
Ţi-ar place să vezi meciul de la faţa locului?
Evident. Chiar m-ar bucura dacă m-ar invita la meciul de-aici cei de la CFR, pe acest considerent că i-am scos pe Celtic şi le-aş putea aduce şi lor noroc.


Casetele celor două jocuri
CELTIC FC,GLASGOW – POLITEHNICA TIMIŞOARA 2-1 (2-0) C2

  • 17.09.1980 Glasgow. Stadion: Celtic Park. Spectatori: 30.000. Marcatori: Nicholas (19, 43) – Manea (78). Arbitru: Gerard Geurds (Olanda).

CELTIC: Pat Bonner – Alan Snedonn, Tom McAdam, Roy Aitken, Danny McGrain – Davie Provan (82 Johnny Dooley), Murdo MacLeod (65 Mike Conroy), Dominic Sullivan – Tommy Burns, George McCluskey, Charlie Nicholas. Antrenor: William McNeil.
POLITEHNICA: Aurel Moise – Dumitru Nadu, Gheorghe Şerbănoiu, Dan Păltinişanu, Aurel Şunda – Ion Dumitru, Adrian Manea, Nicolae Titi (60 Emeric Emil Dembróvszki), Viorel Vişan – Leonida Marian Nedelcu, Gheorghe Cotec (88 Stelian Anghel). Antrenor: Ion V. Ionescu.



POLITEHNICA TIMIŞOARA – CELTIC FC,GLASGOW 1-0 (0-0) C2

  • 01.10.1980 Timişoara. Stadion: „1 Mai”. Spectatori: 45.000. Marcator: Păltinişanu (81). Arbitru: Nikolaos Lagogiannēs (Grecia). Eliminări: Manea (17), MacDonald (17), McGarvey (83).

POLITEHNICA: Aurel Moise – Dumitru Nadu, Gheorghe Şerbănoiu, Dan Păltinişanu, Aurel Şunda (70 Gheorghe Cotec) – Ion Dumitru, Adrian Manea, Emeric Emil Dembróvszki (69 Nicolae Titi), Viorel Vişan – Stelian Anghel, Leonida Marian Nedelcu. Antrenor: Ion V. Ionescu.
CELTIC: Peter Latchford – Alan Snedonn, Tom McAdam, Roddie MacDonald, Danny McGrain – Roy Aitken, Murdo MacLeod, Dominic Sullivan – Davie Provan, Frank McGarvey, Charlie Nicholas. Antrenor: William McNeil.


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.