Paul Pogba, OUT din naţionala Franţei. Fotbalistul lui Manchester United s-a accidentat şi a fost înlocuit de un debutant

2 sep 2019 1083 afişări International
Paul Pogba, OUT din naţionala Franţei. Fotbalistul lui Manchester United s-a accidentat şi a fost înlocuit de un debutant

Paul Pogba (26 de ani), mijlocaşul lui Manchester United, a suferit o accidentare la gleznă şi a fost înlocuit în lotul naţionalei Franţei cu Matteo Guendouzi (20 de ani), de la Arsenal, care nu a mai fost convocat până în prezent la prima reprezentativă.

În postarea făcută pe Twitter de naţionala Franţei, luni, se specifică faptul că Pogba a suferit o accidentare la gleznă. Aceasta a survenit în timpul meciului de campionat cu Southampton, de sâmbătă, scor 1-1.

Astfel, Paul Pogba va rata meciurile naţionalei Franţei cu Albania şi Andorra, din preliminariile EURO 2020, care se vor disputata pe 7 şi 10 septembrie, ambele pe teren propriu.

În locul lui Pogba, în cantonamentul naţionalei Franţei a sosit Matteo Guendouzi, un fotbalist de 20 de ani care s-a impus în echipa lui Arsenal în perioada recentă.

După patru runde din grupa H de calificare la EURO 2020, Franţa ocupă primul loc, cu 9 puncte, la egalitate cu Turcia şi Islanda. Din grupă mai fac parte Albania, Moldova şi Andorra.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.