SPECIAL | De ce a ratat PAOK-ul lui Lucescu miza europeană? ProSport a căutat răspunsuri în Grecia: ”PAOK e un club mare datorită fanilor, nu datorită palmaresului. Dar acum, în Salonic, doar titlul contează. Răzvan nu are postul garantat nici dacă îl câştigă!”

15 dec 2018 5405 afişări Comentează şi tu Europa League
SPECIAL | De ce a ratat PAOK-ul lui Lucescu miza europeană? ProSport a căutat răspunsuri în Grecia: ”PAOK e un club mare datorită fanilor, nu datorită palmaresului. Dar acum, în Salonic, doar titlul contează. Răzvan nu are postul garantat nici dacă îl câştigă!”

PAOK Salonic a ratat joi seară, după înfrângerea pe teren propriu cu 3-1 în faţa lui BATE Borisov, şansa de a se califica în primăvara europeană. Dintr-o grupă considerată a fi accesibilă, acolo unde în afara favoritei Chelsea au mai ieşit din urne MOL Vidi şi BATE Borisov, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu a ieşit pe uşa din dos. Cinci înfrângeri şi o singură victorie, cea din deplasarea din Belarus, este palmaresul românului la prima lui participare în grupele competiţiei cu PAOK.

Contraperformanţa europeană pare să vină într-un real contrast cu ceea ce se întâmplă în competiţia internă, acolo unde PAOK Salonic domină ostilităţile. După 13 etape, echipa lui Lucescu are 12 victorii şi un egal şi este lider la 7 puncte faţă de Atromitos şi la 8 faţă de Olympiakos. În acest context, ProSport a căutat explicaţii chiar în Grecia. Jurnalistul Nikos Toskitsis de la publicaţia Sportime, om cu o experienţă de mai bine de 20 de ani în presă şi reporter pe PAOK din 2006, a lămurit pentru publicul din România cele mai importante dileme care privesc situaţia lui Lucescu, dar şi relaţia dintre antrenorul român şi patronul rus al clubului.

Nikos, cum poate fi explicat meciul de aseară al lui PAOK? De fapt, cum poate fi explicată strategia lor din grupe, mai ales că au ajuns acolo eliminând nişte nume importante.
Nu a fost nicio strategie. Conducerea este foarte supărată pentru cele două înfrângeri în faţa lui Vidi şi pentru înfrângerea de acasă cu BATE. Asta dovedeşte faptul că n-au avut o strategie specială. Cu toate astea, dorinţa de a câştiga titlul după 34 de ani, în special după tot ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut, este foarte importantă. Şi asta îi uneşte într-o familie. Sigur, asta nu înseamnă că nu au fost afectaţi de eliminare. În ceea ce priveşte faptul că au trecut de Basel sau de Spartak Moscova în preliminarii, cred că dorinţa uriaşă de a ajunge în grupe a fost cheia. După înfrângerea cu Benfica, PAOK a căpătat o problemă psihologică, la moral, Europa s-a terminat pentru ei.

Joi seară, contra lui BATE, pe teren au fost cei mai buni jucători. Teoria cu moralul scăzut pare că e susţinută.
Opinia mea e că dacă în toată faza grupelor ai jucat într-un sistem care a presupus rotaţia jucătorilor, vezi exemplul de la Londra, arătând astfel că nu ai obiectiv din Europa League, e foarte dificil să mai convingi fotbaliştii să dea sută la sută. BATE şi-a dorit meciul ăsta mai mult decât PAOK, au venit cu şase zile înainte de meci în Salonic. Pentru PAOK sunt deja două luni de performanţe sub aşteptări. Chiar şi aşa, lotul lor este mai valoros decât al celorlalte echipe din Grecia, ăsta e motivul pentru care obţin rezultate bune pe plan intern.

Cât de bogat e clubul? Banii care ar fi venit de la UEFA pentru accederea în primăvara europeană nu erau un bonus aşa important?
PAOK are un patron bogat, omul ăsta a investit atât cât să facă cea mai bună echipă din Grecia. Dar, normal, vor şi ei să atragă bani, aşa cum vor toate cluburile. PAOK a pierdut şi anul ăsta, dar şi anul trecut, sume importante din Europa. 

Şi cu toate astea, titlul pare să fie miza. Explică-ne un pic care e, la nivelul percepţiei publice, importanţa titlului în acest moment.
Salonicul trăieşte pentru PAOK, iar PAOK vrea titlul. Din 1985 fanii au tot aşteptat, iar PAOK a ajuns o echipă mare datorită fanilor, nu datorită palmaresului. În cafenele, în restaurante, în fiecare zi prima discuţie a fost titlul. În toţi anii ăştia. Şi acum e la fel. Titlul! Ei bine, în contextul ăsta e important de menţionat şi faptul că Lucescu are de gestionat problema lotului. El are mulţi titulari de bază care sunt foarte obosiţi, au jucat în fiecare săptămână din vară şi până acum. Leo Matos e un exemplu. Însă eu cred că Lucescu a gândit lucrurile astfel încăt ei să fie proaspeţi în partea a doua a sezonului, aşa cum a fost şi anul trecut situaţia.

Care e relaţia dintre patron şi Răzvan Lucescu în clipa de faţă?
Lucescu a beneficiat de cel mai mare nivel de încredere dintre toţi antrenorii care au fost la PAOK de când e Savvidis preşedinte. E adevărat, patronul e foarte dezamăgit cu performanţa echipei în Europa, dar el crede în continuare că Lucescu poate aduce titlul la Salonic.

Va rămâne la echipă şi dacă pierde titlul?
Nimeni nu poate să ştie lucrul ăsta. Nu ştim dacă va rămâne nici în cazul în care va lua titlul. Dar sigur este doar faptul că, în eventualitatea ratării titlului, conducerea o să fie foarte dezamăgită.

Ultimul aspect. În România au tot apărut informaţii, preluate în general din presa de sport de la voi, care îl pictează pe Lucescu într-un permanent conflict cu adversarii, fie că vorbim despre jucători, fie că vorbim despre preşedinţi şi patroni de la alte echipe. Poţi lămuri şi situaţia asta?
Se întâmplă asta pentru că lui Răzvan nu îi este frică să reamintească tuturor ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Şi anume faptul că PAOK a câştigat titlul pe teren, dar l-a pierdut la comisii. Asta deranjează alte cluburi, în special pe AEK şi pe Olympiakos.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.