Kalinihta, Craiova! Grecii au primit cadourile oltenilor. AEK Atena e calificată, chiar dacă nu a forţat în Bănie. Cronica partidei

8 aug 2019 5247 afişări Europa League
Kalinihta, Craiova! Grecii au primit cadourile oltenilor. AEK Atena e calificată, chiar dacă nu a forţat în Bănie. Cronica partidei

Rămasă fără cel mai important atu pe teren propriu, publicul, la meciul cu AEK Atena, Craiova a apelat la „puii de lei” pentru a popula cât de cât arena, închisă de o petardă şi de „bunăvoinţa” UEFA. De prin vacanţă, de pe la joacă sau de lângă gadgeturi, s-au strâns cam 3 mii de puşti de prin toată Oltenia, care au ţinut sus steagul alb-albastru, în acest caz special ei fiind exclusiv al 12-lea jucător.

Şi „leuţii” au izbucnit în urale după 10 minute, când Bancu a trimis în plasă, dar Pigliacelli îi pasase o secundă mai târziu, cât să fie în ofsaid căpitanul Ştiinţei. Peste alte zece minute a venit replica grecilor, când Mantalos, căpitanul, nu a prins poarta, la acţiunea încheiată cu centrare a excelentului Paulinho. Din faze fixe au mai fost apoi periculoase cele două echipe, sufocate de altfel de căldură, la nivelul gazonului fiind peste 40 de grade. Roman şi Mateiu n-au fost atenţi la un corner când mingea i-a vizat, pe când Vranjes a fost, dar n-a avut precizie. Vătăjelu a încercat de la distanţă, fără vlagă, iar Roman nu s-a aruncat spre centrarea ideală a lui Bancu. Grecii au dat senzaţia că nu au ritm de joc, dar nici nu s-au omorât cu firea, fiind la primul meci oficial, în timp ce Craiova putea specula una dintre ocazii, dar şi-a continuat seria de ratări din dubla cu Honved. 

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 3.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Briceag, Kelic, Acka, Bancu – Mateiu, Cicâldău, Ivanov (66 Qaka) – Bărbuţ (73 Ioniţă), Vătăjelu, M. Roman (73 Carlos Fortes). Antrenor: Cornel Papură. Rezerve: L. Popescu – Borţa, Hreniuc, V. Constantin.

AEK Atena:  Barkas - Paulinho, Svarnas, Vranjes, Hult - Simoes, Simao (82 Krsticic) – Verde (63 Nelson Oliveira), Geraldes, Mantalos – Klonaridis (39 Livaja). Antrenor: Miguel Cardoso. Rezerve: Tsintotas - Helder Lopes, Oikonomou, Almpanis.

Arbitru: Dennis Johan Higler. Asistenţi: Johan Balder şi Joost van Zuilen. Rezeervă: Allard Lindhout (toţi din Olanda).

Observator: Nikolai Levnikov (Rusia).

Delegat UEFA: Dag Steinar Vestlund (Norvegia).

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.