EXCLUSIV | Băluţă va fi titular în meciul Slaviei Praga cu Zenit, din Europa League

4 oct 2018 660 afişări Europa League
EXCLUSIV | Băluţă va fi titular în meciul Slaviei Praga cu Zenit, din Europa League

Slavia Praga, formaţia unde evoluează fostul decar al celor de la U Craiova, Alexandru Băluţă, are un ”examen” greu în această seară de Europa League, împotriva ruşilor de la Zenit Saint Petersburg, echipă pregătită în trecut de Mircea Lucescu.

Conform surselor ProSport, mijlocaşul crescut la Şcoala de Fotbal ”Gică Popescu” va fi titular în această seară pentru echipa sa la meciul din Rusia. Acesta a evoluat şi în partida precedentă din grupele Europa League, împotriva francezilor de la Bordeaux, meci câştigat de cehi cu 1-0. Băluţă a intrat pe teren în ultimele 11 minute ale partidei.

Un gol şi o pasă de gol în 14 partide pentru Slavia Praga sunt cifrele internaţionalului român pentru echipa care în vară l-a cumpărat de la Craiova contra sumei de 2,6 milioane de euro. În ultimul său sezon în România, Băluţă a cucerit Cupa României alături de olteni, după o finală cu Hermannstadt, scor 2-0.

Slavia Praga a fost eliminată de Dynamo Kiev în turul trei al Ligii Campionilor. Cele două echipe au remizat în primul meci, scor 1-1, dar ucrainienii s-au impus în retur cu 2-0 şi au rezolvat soarta calificării, astfel că echipa românului s-a mulţumit cu prezenţa în Europa League, unde a ajuns şi Dynamo Kiev, fiind eliminată de Ajax din play-off-ul Ligii Campionilor cu scorul general de 3-1.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.