Craiova - FC Sabail, în primul tur preliminar al Europa League | Gică Craioveanu a făcut şi el deplasarea şi e pus pe glume: "Essien a însemnat ceva în fotbalul mondial şi nu e aşa de urât ca Jerry Gane"

10 iul 2019 3469 afişări Europa League
Craiova - FC Sabail, în primul tur preliminar al Europa League | Gică Craioveanu a făcut şi el deplasarea şi e pus pe glume: "Essien a însemnat ceva în fotbalul mondial şi nu e aşa de urât ca Jerry Gane"

Universitatea Craiova joacă joi, de la ora 19:00, ora României, împotriva lui FC Sabail (Baku), în primul tur preliminar al Europa League, manşa întâi.

Delegaţia olteană a decolat din Bănie cu o cursă charter şi a ajuns miercuri la prânz în capitala Azerbaijanului. Din lot lipseşte Alexandru Cicâldău, care mai are nevoie de o perioadă pentru a reintra în ritm, după ce a fost la Euro U21, dar şi Mihăilă, Briceag şi Baicu, accidentaţi.

Joi seara are loc antrenamentul oficial, pe arena „Bayil”, una de 5.000 de locuri, cu gazon artificial.

Delegaţia olteană cuprinde şi mai multe legende ale Ştiinţei, „maximii” Sorin Cârţu, Silviu Lung, Nicolae Ungureanu, Gheorghiţă Geolgău, Costică Donose, precum şi pe Emil Săndoi sau Gică Craioveanu.

„Grande” este, ca de obicei, optimist, în privinţa meciului cu azerii, dar spune că mai interesat este de campionat. „Sunt mort de obosit după venirea din Spania, dar am venit în Azerbaidjan cu speranţe, cu iluzii, sper să dăm bine în ele, sunt optimist. Nu am mai câştigat un meci în cupele europene din '93, de când i-am bătut pe feroezi (n.r. 4-0 şi 3-0 cu Havnar Boltfelag). Ţin minte primul gol al meu din tur, când am luat-o de la centru, am trecut de toţi şi au făcut penalty, iar „Balauru” Gane a dat două în retur. Alte timpuri. Sperăm să venim cu victorie de la Baku, echipa s-a pregătit foarte bine. Toată lumea mi-a spus că în amicale s-a jucat slab, dar pe mine nu mă interesează amicalele. Eu zic că suntem favoriţi, dar nu-mi place asta, trebuie să arătăm pe teren că suntem favoriţi. Mă tem de suprafaţa artificială, e incomodă, depinde dacă e de nouă generaţie, e foarte mult cauciuc sub iarbă, iar dacă intri în jocul lor, plăteşti. Essien (n.red. - starul echipei, acum la 36 de ani. Michael Essien a jucat la echipe ca Real Madrid, Chelsea, AC Milan) are experienţă, a însemnat ceva în fotbalul mondial şi nu e aşa de urât ca Jerry Gane (râde). Avem şanse de a intra în grupe, dar pe mine mă interesează campionatul, că nu putem câştiga Europa League”, a spus Craioveanu.

În schimb, Sorin Cârţu este tranşant: „Nu avem nicio scuză dacă nu trecem de Sabail şi chiar de adversara din turul doi preliminar, care probabil va fi Honved, nu echipa din Lituania”.

Bogdan Vătăjelu este optimist, deşi are rezerve în privinţa suprafeţei de joc: „Trebuie să fim încrezători şi să ne gândim la meciul din Europa League. Ca fi un meci diferit, fiindcă jucăm pe sintetic, unde nu suntem obişnuiţi, aşa că va fi o problemă, dar dacă suntem concentraţi putem câştiga în Azerbaidjan”.

Cornel Papură se teme de suprafaţa artificială pe care se joacă partida: „Trebuie să facem un joc bun şi un rezultat bun, să ne acomodăm cât mai repede cu suprafaţa de joc”.

În sezonul trecut de Europa League, Craiova a fost eliminată de germanii de la RB Leipzig (1-3, 1-1), iar acum două sezoane de italienii de la AC Milan (0-1, 0-2).

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.