Drumul spre marea performanţă pentru un emigrant. Talent, sacrificiu, disciplină, satisfacţie. Tatăl juniorului care i-a cucerit pe nemţi spune că nu refuză naţionala României. “Nu renunţăm la cetăţenie!”

Luni, 08:29 9278 afişări Fotbal Extern
Drumul spre marea performanţă pentru un emigrant. Talent, sacrificiu, disciplină, satisfacţie. Tatăl juniorului care i-a cucerit pe nemţi spune că  nu refuză naţionala României. “Nu renunţăm la cetăţenie!” Gabriel Niculescu, juniorul selecţionat în ultimii doi ani la naţionalele Germaniei 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7907/18163109/3/niculescu-baieti.jpg

Tatăl lui Gabriel Niculescu, juniorul selecţionat în ultimii doi ani la naţionalele Germaniei pentru grupa sa de vârstă, povesteşte motivele pentru care fiul său nu a răspuns convocării FRF. Povestea familiei Niculescu impresionează şi poate fi o veritabilă lecţie de viaţă.

A fost fotbalist la Buzău, debutant în liga secundă la 16 ani şi jumătate, acesta a crescut fără părinţi şi, din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să plece la muncă în Germania. Soţia sa are probleme grave de vedere,  Daniel lucrează într-o fabrică de prelucrare a metalelor şi, din păcate şi lui sănătatea-i joacă feste, însă spune că este fericit când îşi vede fiii pe terenul de fotbal. “Pentru copii am plecat, m-am uitat în ochii lor şi am simţit că, în România, nu pot face destul pentru familia mea”.

În 2014, părinţii lui Gabriel Niculescu au luat o decizie radicală. Împreună cu cei trei băieţi, precum mulţi dintre români, soţii Niculescu au luat calea străinătăţii. Au ales Germania. Fără să ştie limba, familia Niculescu şi-a dat restart. “M-am uitat în ochii băieţilor mei şi am simţit că nu fac destul pentru ei. Am luat decizia de a pleca. Am vorbit şi cu soţia, ea este grav bolnavă, are probleme cu vederea. În România simţeam că nu pot să le ofer tot ce au nevoie pentru dezvoltarea lor. Eu am crescut fără părinţi, nu am putut să spun :<<tată unde eşti, mamă unde eşti?>>. Scopul a fost să îmi pun amprenta asupra dezvoltării lor şi am ştiut că ei se pot realiza prin fotbal. Am muncit, m-am sacrificat, am tras şi o să trag până când o să-i văd fericiţi, realizaţi. Iar fericirea lor este fotbalul”. Începe dialogul Daniel Niculescu, cel care, la 16 ani şi jumătate, debuta în liga secundă a fotbalului românesc cu Buzăul.

Fotbal românesc despre care spune, pe un ton schimbat, că nu crede că le-ar fi putut oferi fericirea celor trei băieţi ai săi. “Nu ştiu dacă reuşeam în România cu mâinile curate”, vine verdictul celui pe care colegii de la Buzău l-au poreclit “Pito”. “Eu am trecut prin toate realităţile fotbalului românesc, de la juniori şi până la divizia B, am promovat cu echipa la 16 ani jumătate, am şi jucat câteva partide în liga secundă, apoi m-au împrumutat. Ştiu cum se cotizează, ştiu cum se dau bani, ştiu cum se face selecţia”, povesteşte fostul fotbalist, cel care, în prezent, lucrează într-o fabrică de prelucrare a metalelor din Germania şi se hrăneşte cu reuşitele băieţilor săi de pe terenul de fotbal.

Dimineaţa navetist, ziua elev şi fotbalist, seara din nou navetist

Gabriel Claudiu Niculescu, fiul mijlociu, a făcut cele mai mari progrese. Juniorul care brusc s-a maturizat şi-a lăsat amintirile copilăriei din Nehoiu pentru a deveni, la o vârstă crudă, tânăr navetist pe căile ferate germane. Reprezentanţii federaţiei de la Berlin l-au monitorizat, românul a semnat cu VfB Stuttgart şi este convocat la toate acţiunile selecţionatei Germaniei pentru grupa sa de vârstă, Under 15. Ziua lui Gabi începe la ora 6. Printre roboticii nemţi, tânărul fotbalist aşteaptă trenul care-l duce la Stuttgart: “Sunt 25 de km din localitatea în care locuim noi până la Stuttgart”.

La 8, Gabi intră la şcoală, iar la prânz un microbuz al clubului şvab vine şi-l ia pe elevul Gabi pentru a-l duce la terenul de antrenament. “Acesta este primul antrenament al zilei, unul mai uşor”. Masa, apoi un profesor angajat de Vfb vine şi face temele cu juniorul. Odihnă şi, la 17 30, Gabi, ca un panzer, este pregătit pentru antrenamentul principal. Unul mult mai dur. La 19, dacă mai are timp de duş, dacă nu fuga la gară. Gabi se transformă, din nou, în navetist. “Sunt zile în care nu-mi văd fiul, pleacă la 6 dimineaţa, vine la 9 seara, are şi câte şase jocuri într-o lună”, povesteşte Daniel Niculescu ritualul dur al fiului său în vârstă de 14 ani în drumul său spre reflectoarele fotbalului mare.

Salt peste o grupă de vârstă. La vară debutează în Budesliga B Junior

Gabi i-a impreisonat pe nemţi, iar din vară va debuta în Bundesliga B Junior. Concret, puştiul care a impresionat pe mai multe posturi, iar în prezent este fundaş central, va trece peste o grupă de vârstă şi va prinde lotul pentru Under 17. Vfb are una dintre cele mai productive academii din Germania, livrează mulţi jucători selecţionatelor naţionale, iar oficialii clubului au transmis că-l pregătesc pe Gabi pentru echipele naţionale ale Germaniei. A spus-o, încercând să o răspundă întrebării Pro Sport (de ce Gabi nu este prezent la acţiunile FRF) şi Ion Geolgău.“Este vorba de un baiat foarte talentat, el este de multă vreme în atenţia noastra, am discutat de mai multe ori cu tatăl copilului, am trimis telegrame de convocare, însă clubul la care este legitimat refuză să-l lase. Oficialii de acolo transmit că-l pregatesc pentru naţionala Germaniei. Nu vom renunţa, din câte ştiu, nemţii nu l-au folosit, l-au chemat de mai multe ori, însă nu l-au folosit, ştiu si motivul, însă nu pot să-l spun în acest moment. O să tatonăm şi pe viitor, vrem ca puştiul să joace pentru Romania", a declarat managerul Departamentului de Scouting din cadrul FRF.

Nu au vrut să renunţe la cetăţenia română

Daniel Niculescu confirmă varianta lui Geolgău, însă vrea să fie înţeles clar: “Eu şi Gabi, pentru că deciziile le-am luat mereu împreună, nu am renunţat şi nu o să renunţăm la naţionala României! El a venit în Germania ca un necunoscut, un necunoscut care le-a furat inimile nemţilor. Au fost trei echipe mari care au vrut să-l legitimeze, am ales Stuttgart. De un an şi opt luni el este chemat la toate acţiunile grupei sale de vârstă, nu a jucat în meciul cu Olanda din cauză că, la ora partidei, nu erau gata actele cu cetăţenia. Nu au vrut să rişte, copilul a fost foarte dezamăgit. Vă spun ceva: Când am mers pentru actele de cetăţenie, nemţii ne-au întrebat dacă renunţăm la cetăţenia română. Am refuzat! Cum să renunţăm, domnule? Suntem români, cum să renunţăm?  Vreau să ştiţi cum a fost şi cu telegrama de convocare pentru acţiunea cu Ucraina (n.r. în urmă cu o lună, FRF a organizat două partide de verificare pentru selecţionata Under 15 în compania reprezentativei Ucrainei, ambele meciuri fiind pierdute). Când am primit convocarea de la FRF , ne-am pus la masă cu reprezentanţii de la Vfb, iar ei ne-au sugerat, ţinând cont de programul foarte încărcat pe care l-a avut Gabi, că ar fi mai bine să nu meargă la această acţiune. Au spus că ar fi prea mult pentru el şi naţionala României şi naţionala Germaniei. Ne-a onorat convocarea, luăm în calcul naţionala României, Gabi are timp să se decidă, nu refuzăm”, încheie, ferm, Daniel Niculescu, un român plecat la muncă în Germania, în căutarea fericirii copiilor lui.

  • 3 băieţi are Daniel Niculescu, toţi joacă fotbal în Germania. Mezinul are 11 ani, fiul mijlociu este Gabi, iar cel mare, 17 ani, se pregăteşte să facă pasul la seniori


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.