Reacţia lui Penedo la finalul primului meci din carieră la Cupa Mondială

18 iun 2018 3888 afişări CM 2018
Reacţia lui Penedo la finalul primului meci din carieră la Cupa Mondială

La 36 de ani, Jaime Penedo a fost cel mai bun jucător al celor din Panama în meciul de debut de la Cupa Mondială, 0-3 cu Belgia, la Soci. Autor a trei parade senzaţionale în prima repriză, portarul lui Dinamo le-a dat şansa coechipierilor de a intra cu un rezultat nesperat la pauză, 0-0, iar la finalul celor 90 de minute a tras concluziile după debutul său la un turneu final.

Cu Lukaku, Hazard, Mertens, Carrasco şi De Bruyne în faţă, Penedo a singurul remarcat al echipei din Panama, a cărei poartă a reuşit să o ţină neatinsă în primele 45 de minute, în care a avut trei intervenţii salvatoare. A cedat după pauză, la un şut incredibil al lui Mertens, a primit două goluri de la Lukaku, dar concluzia serii a fost că goalkeeper-ul lui Dinamo s-a descurcat onorabil, opinie împărtăşită şi de Helmuth Duckadam.

Imediat după meci, Penedo a vorbit cu jurnaliştii din ţara sa şi a sintetizat în puţine cuvinte experienţa debutului la Cupa Mondială: "Am venit aici să concurăm, dar şi să învăţăm. Trebuie să învătăm foarte multe lucruri din acest meci. Trebuie, de asemenea, să continuăm să muncim şi să facem ceea ce ne cere selecţionerul nostru. Azi am realizat cu toţii că, în faţa unei echipe precum Belgia, cu atât de multă valoare, trebuie să fim concentraţi pentru 90 de minute. Trebuie sa fim foarte responsabili pentru că pentru oamenii din Panama echipa naţională înseamnă foarte mult", a declarat singurul reprezentant al Ligii 1 Betano la turneul final, completat de fundaşul Ramon Torres: "Echipa a fost compactă, am avut ordine în joc, dar şi oportunitatea de a marca. Vreau să-mi felicit coechipierii pentru munca depusă. Acum e momentul să ne concentrăm pentru meciul cu Anglia".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.