O legendă a Argentinei ”dă din casă”. Messi nu este liderul în vestiar. Cine face ”gălăgia” şi cine este ”DJ-ul”

26 iun 2018 4971 afişări CM 2018
O legendă a Argentinei ”dă din casă”. Messi nu este liderul în vestiar. Cine face ”gălăgia” şi cine este ”DJ-ul”

Înainte de meciul Argentinei cu Nigeria, decisiv pentru calificarea în optimile Campionatului Mondial din Rusia, fundaşul lui West Ham, Pablo Zabaleta, a dezvăluit câteva aspecte de ”bucătărie internă” din vestiarul sud-americanilor.

Într-un interviu acordat pentru BBC.com, fundaşul de 33 de ani a dezvăluit că nu Lionel Messi este liderul vestiarului, ci Javier Mascherano, iar Sergio Aguero este ”responsabil” cu atmosfera

"În vestiar, Mascherano este liderul. El este omul care vorbeşte, el face gălăgia. Leo Messi aduce calmul. E o persoană mai tăcută, nu vorbeşte foarte mult.”

"Am fost de multe ori alături de această echipă a Argentinei şi ştiu ce se intâmplă. Sergio Aguero va incerca să facă atmosferă bună înainte de meci. El vine mereu cu muzica. Întotdeauna ascultam "Cumbia" înainte de meci, e un gen de muzică tradiţional argentinian. E ceva asemănător cu reggaeton, aduce bucuria în vestiar, iar jucătorilor le place. A funcţionat de minune la Mondialul din 2014"
, a spus Zabaleta pentru BBC.

În cariera sa, Zabaleta a evoluat pentru San Lorenzo, Espanyol, Manchester City şi West Ham. 58 de selecţii la prima reprezentativă a naţionalei Argentinei a bifat fundaşul, care nu a fost convocat de Jorge Sampaoli pentru acest turneu final.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.