Mesajul lui Vida, după 120 de minute în care a fost fluierat non-stop. În limba rusă, "pentru poporul rus"

12 iul 2018 6521 afişări Comentează şi tu CM 2018
Mesajul lui Vida, după 120 de minute în care a fost fluierat non-stop. În limba rusă, "pentru poporul rus"

 

Domagoj Vida (32 de ani) se va întoarce acasă cu titlul de cel mai controversat personaj al Cupei Mondiale din Rusia, iar miercuri seară, la Moscova, a făcut un gest prin care a încercat să-şi spele imaginea. La finalul a 120 de minute în care a fost fluierat la fiecare atingere de balon, fundaşul central şi-a cerut scuze în limba rusă.

Fost căpitan la Dinamo Kiev, Vida a inflamat spiritele după meciul cu Rusia, câştigat de Croaţia la penalty-uri. Atunci, alături de preparatorul fizic Ognjen Vukojevic s-a filmat strigând "Glorie Ucrainei" şi a scăpat doar cu un avertisment. Dar gestul nu avea cum să nu fie taxat de fanii ruşi prezenţi pe stadionul "Lujniki", la semifinala cu Anglia. Fluierat la scenă deschisă, Domagoj a simţit nevoia să facă pasul în spate.

La finalul celor 120 de minute care au adus cea mai bună performanţă din istoria Croaţiei la o Cupă Mondială, stoperul a vorbit în limba rusă: "Ştiu că am făcut o greşeală şi vreau să îmi cer din nou scuze poporului rus. Îmi pare rău. Aşa este viaţa, trebuie să înveţi din greşeli", a spus Vida, pentru Russia 24.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.