Barcelona se implică în schimbul verii! Îl expediază pe Rafinha pentru a-i face loc unui star eliminat încă din grupele Campionatului Mondial

2 iul 2018 6401 afişări CM 2018
Barcelona se implică în schimbul verii! Îl expediază pe Rafinha pentru a-i face loc unui star eliminat încă din grupele Campionatului Mondial

Mijlocaşul central, Sergej Milinkovic-Savic, este unul dintre cei mai "râvniţi" jucători ai verii. FC Barcelona, Juventus şi Manchester United sunt câteva dintre echipele care îl doresc pe fotbalistul sârb, însă, potrivit presei din Italia, gruparea catalană a venit deja cu o ofertă pentru Lazio.

Barcelona vrea să îl achiziţioneze pe Milinkovic-Savic (23 de ani) de la echipa din capitala Italiei, Lazio, şi să îl ofere la schimb pe brazilianul Rafinha plus o sumă de bani.

Rafinha nu este străin de Serie A, jucătorul de 25 de ani a evoluat din ianuarie 2018 până la sfârşitul sezonului la Inter Milano, formaţie pe care a ajutat-o să se califice în Champions League. Inter s-a clasat pe locul 4 în sezonul 2017-2018.

Publicaţia italiană, La Repubblica, a precizat că salariul brazilianului Rafinha, de 2,7 milioane de euro, nu ar fi o problemă pentru Lazio, având în vedere evoluţia bună, pe care a avut-o brazilianul la echipa milaneză. Rafinha are contract cu Barcelona până în iuniei 2020.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.