A scris istorie, apoi s-a îndreptat împotriva contestatarilor. Mesajul "tare": "Recunoaşteţi că sunt unul dintre cei mai buni din lume, nu mai vorbiţi prostii!"

12 iul 2018 3115 afişări Comentează şi tu CM 2018
A scris istorie, apoi s-a îndreptat împotriva contestatarilor. Mesajul "tare": "Recunoaşteţi că sunt unul dintre cei mai buni din lume, nu mai vorbiţi prostii!"

Unul dintre liderii naţionalei Croaţiei, Dejan Lovren (29 de ani) a ieşit în presă cu un mesaj tare, după ce s-a asigurat că ia parte şi la a doua mare finală din 2018.

Învins de Real Madrid în ultimul act al Ligii Campionilor (3-1), fundaşul central al lui Liverpool a fost îndelung criticat de-a lungul sezonului, iar criticile l-au făcut mai puternic. Miercuri seară, la Moscova, a format alături de Domagoj Vida cuplul de fundaşi centrali al Croaţiei, s-a calificat în finala Cupei Mondiale, apoi s-a îndreptat împotriva contestatarilor: "Lumea zice că am avut un sezon greu, dar nu sunt de acord cu asta. Am dus Liverpool în finala Champions League şi acum sunt cu echipa naţională în finala Campionatului Mondial. Cred că lumea ar trebui să înceapă să recunoască faptul că sunt unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume şi să nu mai vorbească prostii", a spus Lovren, pentru Daily Express.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.