Zidane a recunoscut. "Este clar ce mesaj am transmis!" Starurile care sunt OUT de la Real Madrid la dorinţa lui "Zizou"

Luni, 16:55 5775 afişări Campionate Externe
Zidane a recunoscut. "Este clar ce mesaj am transmis!" Starurile care sunt OUT de la Real Madrid la dorinţa lui "Zizou"

Zinedine Zidane a recunoscut că nu-l mai vrea pe Gareth Bale (29 de ani) la Real Madrid. "Zizou" a vorbit despre galez în conferinţa de presă de după înfrângerea suferită de "galactici" cu 3-1 pe terenul lui Real Sociedad şi a dezvăluit că fotbalistul cumpărat în 2013 de Real Madrid cu peste 100 de milioane de euro nu mai intră în planurile sale. Din câte se pare, şi Keylor Navas (32 de ani) este pe picior de plecare. Decizia i-ar aparţine tot tehnicianului, anunţă presa din Spania.

”Nu ştiu ce va fi data viitoare. Bale este bine din punct de vedere fizic. Este clar ce mesaj am transmis în ultimele două săptămâni, vom vedea ce va fi la ultima etapă”, a spus Zidane, care a lăsat să se înţeleagă faptul că Bale nu va mai fi folosit deloc şi că va pleca la finalul sezonului. În timp ce El Chiringuito TV anunţă că oamenii din stafful tehnic ai lui Zidane l-au anunţat pe Navas că nu va mai apăra la Real din vară. Thibaut Courtois va fi titularul de drept, astfel că va fi nevoit să îşi găsească un nou angajament din sezonul următor.

Bale ar putea fi folosit ca monedă de schimb într-un eventual transfer bombă pregătit de Real Madrid, despre care se spune că ar rezolvat deja transferul lui Eden Hazard (28 de ani), starul lui Chelsea. Primul transfer oficial făcut de Real Madrid a fost aducerea lui Eder Militao (22 de ani), de la FC Porto.

Gareth Bale a marcat 14 goluri şi a livrat şase pase de gol în 42 de meciuri la Real Madrid în acest sezon, unul de coşmar pentru madrileni.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.