VIDEO | "Tipic mie, nu?" Incredibil. Vincent Kompany a chemat toţi "greii" să joace în meciul său de adio, dar s-a accidentat şi nu va fi pe teren

11 sep 2019 2699 afişări Campionate Externe
VIDEO | "Tipic mie, nu?" Incredibil. Vincent Kompany a chemat toţi "greii" să joace în meciul său de adio, dar s-a accidentat şi nu va fi pe teren

Vincent Kompany (33 de ani) va lipsi de propriul meci testimonial, care marchează sfârşitul aventurii sale de la Manchester City. Fundaşul belgian a plecat, în vară, de la "Cetăţenii" pentru care a jucat timp de 11 ani. Kompany a confirmat că nu va juca în meciul în care va fi implicat şi românul Costel Pantilimon.

Kompany îşi va lua rămas bun de la City şi de la tot ce a realizat în Anglia într-un meci în care legendele lui Manchester City vor juca împotriva un echipe all-star din Premier League. Antrenor-jucător la Anderlecht în prezent, Kompany nu va juca niciun minut din cauza unei accidentări la coapsă.

Fostul căpitan al naţionalei Belgiei a fost schimbat în ultimul meci de campionat al lui Anderlecht din cauza accidentării. Anderlecht a câştigat contra celor de la Standard Liege, scor 1-0.  "Din nefericire nu voi juca. Este tipic mie, am o accidentare uşoară la coapsă, deci nu pot risca", a spus Kompany, conform mirror.co.uk.

Nume mari precum Thierry Henry, Sergio Aguero, Mario Balotelli, David Silva, Garry Nivelle şi Cesc Fabregas vor juca în meciul testimonial al lui Kompany. La această partidă va lua parte şi românul Costel Pantilimon, care a jucat la Manchester City alături de Kompany în perioada 2011-2014.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.