Restart total pentru Barcelona, după eliminarea din Ligă! Valverde, cap de listă la plecări. Ce titulari părăsesc Camp Nou în vară şi cine vine în locul lor

9 mai 2019 8209 afişări Spania
Restart total pentru Barcelona, după eliminarea din Ligă! Valverde, cap de listă la plecări. Ce titulari părăsesc Camp Nou în vară şi cine vine în locul lor

FC Barcelona a suferit o adevărată umilinţă în semifinalele Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de Liverpool, scor 4-3 (la general), după ce câştigase în tur cu 3-0, iar oficialii catalanilor pregătesc schimbări masive pentru sezonul următor.

Ernesto Valverde (55 de ani), antrenorul Barcelonei, ar putea fi primul care să părăsească corabia, la finalul acestui sezon, anunţă Mundo Deportivo. În ciuda faptului că a câştigat deja de două ori în trei sezoane titlul în La Liga, performanţele modeste din Liga Campionilor îi pot încheia prematur contractul scadent în 2020. Potrivit presei internaţionale, Massimiliano Allegri, antrenorul lui Juventus, şi Erik ten Hag, cel al lui Ajax Amsterdam, sunt cele două nume de care sunt interesate catalanii.

Lalsosiri, Barcelona are deja asigurat transferul mijlocaşului Frenkie de Jong (21 de ani), cumpărat de la Ajax Amsterdam, pentru 75 de milioane de euro, la care se pot adăuga 11 milioane din bonusuri. Pe lista catalanilor se află şi colegul de generaţie din efervescenta echipă a "lăncierilor", Matthijs de Ligt (19 ani). Cei doi tineri sunt văzuţi drept înlocuitorii de lungă durată a lui Gerard Pique şi Sergio Busquets, ajunşi la 32, respectiv 30 de ani.

Formaţia de pe Camp Nou caută întăriri majore şi în ofensivă. Luka Jovic (21 de ani) a impresionat în tricoul lui Eintracht Frankfurt în acest sezon, iar sârbul este o ţintă mai veche a clubului. Totuşi, atacantul se află şi în vizorul lui Real Madrid, despre care s-a scris recent că i-ar fi oferit deja 60 de milioane de euro clubului din Germania. O pistă şi mai veche este cea reprezentată de Antoine Griezmann (28 de ani). Francezul a fost dorit intens pe Camp Nou şi la începutul sezonului trecut, însă a preferat să rămână la Atletico. Lucrurile se pot schimba la vară, clauza de reziliere a campionului mondial urmând să scadă de la 200 la 120 de milioane de euro, un preţ acceptabil, având în vedere piaţa actuală.

La capitolul plecări, Philippe Coutinho (26 de ani) are şansele cele mai mari să se despartă de catalani, după doar un sezon şi jumătate. Nu a impresionat, nu este considerat un jucător de talia Barcelonei şi cea mai probabilă destinaţie este Premier League, un campionat dispus să investească bani serioşi. Un alt nume vizat de reconstrucţia Barcelonei este Ivan Rakitic (31 de ani), care a fost dorit intens de Inter Milano (31 de ani) în ultimele luni şi nu a primit prelungirea contractului aşteptată de la preşedintele Josep Maria Bartomeu.

În acest sezon, Barcelona şi-a asigurat câştigarea titlului în La Liga, în defavoarea lui Atletico şi a lui Real Madrid. După eliminarea din Liga Campionilor, echipa lui Valverde îşi mai poate trece în cont un singur trofeu - Cupa Spaniei, unde o va înfrunta pe Valencia, în finală.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.