Real Madrid s-a zgârcit şi a ratat un super atacant: ”Regretă că nu a încercat mai mult”. Transferul putea relansa campionatul în Spania

12 feb 2019 5739 afişări Spania
Real Madrid s-a zgârcit şi a ratat un super atacant: ”Regretă că nu a încercat mai mult”. Transferul putea relansa campionatul în Spania

Real Madrid a încercat să transfere, în secret, un atacant aflat în mare formă în Serie A. Campioana Europei s-a interesat de Krzysztof Piatek (23 de ani). Michal Probierz (46 de ani), antrenorul polonezului din perioada Cracovia, a recunoscut în presa din Italia că fostul său elev a fost pe lista Realului, dar în cele din urmă acesta s-a ales cu un transfer la AC Milan.

Totul s-a împotmolit la suma de transfer. Potrivit declaraţiilor lui Probierz, Genoa a solicitat o sumă mare, peste ceea ce erau dispuşi să ofere oficialii Realului. Discuţiile ar fi avut loc chiar înaintea transferului la Milan, în ianuarie, dar antrenorul nu-şi pierde speranţa. Este convins că Piatek poate ajuge, în viitor, în capitala Spaniei. ”E clar că a luat deciziile corecte şi a făcut paşi importanţi pentru a deveni un jucător foarte bun, de nivel internaţional. A ajuns la Milan şi sunt sigur că va readuce echipa în primele 4 forţe din Italia. În viitor, va deveni un star şi poate ajunge la Real Madrid.

De altfel, cred că directorul sportiv al Realului regretă că nu a încercat mai mult să-l ia încă din ianuarie. S-a interesat de Piatek, dar Milanul l-a vrut mai mult. Pentru fanii italieni e ceva incredibil. Au ocazia să îl vadă jucând în fiecare weekend. Aşa cum îl cunosc eu, cu caracterul lui şi cu atitudinea potrivită va ajunge unul dintre cei mai buni atacanţi ai generaţiei sale”, a declarat Michal Probierz pentru Gazzetta dello Sport.

  • Krzysztof Piatek a semnat cu AC Milan la începutul anului. "Diavolii roşii" au plătit 36 de milioane de euro pentru aducerea vârfului. Piatek are contract până în 2023 şi este înlocuitorul lui Gonzalo Higuain
  • Polonezul a prins deja 4 partide în tricoul Milanului şi a marcat 4 goluri

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.