Jose Mourinho şi-a acceptat sentinţa: un an de închisoare şi amendă de două milioane de euro

5 feb 2019 6189 afişări Spania
Jose Mourinho şi-a acceptat sentinţa: un an de închisoare şi amendă de două milioane de euro

Fostul antrenor al echipei Manchester United, Jose Mourinho, a fost condamnat la un an de închisoare fiind acuzat de Fiscul din Spania că nu ar fi declarat venituri de imagine şi implicit nu a plătit impozitul pe acestea, în perioada când acesta era pe banca tehnică a lui Real Madrid, 2011-2012.

Potrivit bbc.com, tehnicianul portughez datorează statului iberic 3,3 milioane de euro.

Astfel, în urma deciziei judecătoreşti, Mourinho a primit un an de închisoare, dar nu va petrece niciun minut în spatele gratiilor pentru că în Spania, pedeapsa de până la doi ani de închisoare nu este cu executare. În schimb, antrenorul lusitan va fi nevoit să plătească două milioane de euro spaniolilor.

Conform site-ului independent.co.uk, reprezentanţii lui Mourinho, Gestifute Media, au declarat că antrenorul portughez ar fi plătit mai mult de 26 de milioane de euro pe taxe statului spaniol, ceea ce înseamnă mai mult de 41% din veniturile obţinute de acesta, în perioada petrecută în Spania, între 2010 şi 2013.

 

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.