Şi-a concediat mama! FOTO | Rabiot e disperat să ajungă la Barcelona şi şi-a angajat alt agent, după ce negocierile au intrat în impas

22 feb 2019 10007 afişări Campionate Externe
Şi-a concediat mama! FOTO | Rabiot e disperat să ajungă la Barcelona şi şi-a angajat alt agent, după ce negocierile au intrat în impas

Adrien Rabiot (25 de ani), fotbalist aflat în ultimele şase luni de contract cu PSG şi dorit insistent de Barcelona, trece printr-o perioadă mai puţin bună a carierei. Trimis la echipa a doua a Parisului pentru că refuză să-şi prelungească contractul cu campioana Franţei, mijlocaşul şi-a concediat agentul care este nimenit alta decât mama sa.

Mama lui Rabiot şi reprezentanţii Barcelonei au purtat lungi negocieri şi, când totul părea că este gata, iar catalanii se pregăteau să facă anunţul oficial, lucrurile au luat o turnură nefavorabilă. Scepticismul în privinţa transferului lui Rabiot la Barcelona s-a accentuat în momentul în care şefii de pe Camp Nou au reuşit să-l înregimenteze pe olandezul Frenkie De Jong (21 de ani), de la Ajax, în schimbul a 75 de milioane de euro plus bonusuri.

Nu e niciun secret că Rabiot îşi doreşte foarte mult o mutare la Barcelona, dar şi alte echipe s-au interesat de posibilitatea aducerii francezului care rămâne liber de contract în vară. Barcelona a încercat să-l semneze pe Rabiot şi în vara lui 2018, când a oferit 40 de milioane de euro, dar s-a lovit de refuzul celor de la PSG. Acum, după ce încă nu s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte mutarea, Rabiot a decis să-şi schimbe agentul şi să renunţe la a mai fi reprezentat de mama sa.

Aceasta le-a promis în repetate rânduri şefilor Barcelonei că va da curs multiplelor oferte venit dinspre Camp Nou, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Din acest motiv, împreună cu familia, Rabiot şi-a angajat alt agent care să-i găsească un nou club cât mai repede cu putinţă.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.