Se subţiază "Galaxia"! Încă un star al Realului a anunţat că pleacă, Zidane are doi înlocuitori de top pe listă

12 apr 2019 4259 afişări Campionate Externe
Se subţiază "Galaxia"! Încă un star al Realului a anunţat că pleacă, Zidane are doi înlocuitori de top pe listă

Real Madrid se află în plin proces de reconstrucţie după un sezon în care a ratat toate obiectivele, iar jucătorii importanţi din lot înceă să-şi facă publice opţiunile. Toni Kroos (29 de ani) i-ar fi anunţat pe şefi că nu vrea să mai continue pe "Santiago Bernabeu", dar Zidane nu e atât de neliniştit după anunţ, în contextul în care-i are ca potenţiali înlocuitori pe Paul Pogba şi Christian Erikssen.

Conform AS, neamţul campion mondial în 2014 e gata să facă următorul pas în carieră şi să încerce o nouă provocare, după trei Ligi ale Campionilor câştigate consecutiv cu Zinedine Zidane pe bancă. Ar fi avut, deja, o discuţie cu conducerea administrativă în acest sens, motivându-şi decizia prin faptul că simte că s-a ajuns la finalul unui ciclu. Unul solicitant, plin de trofee, care-l face să vrea să schimbe peisajul. Pe lângă neîncrederea că va mai ajunge la performanţele fabuloase din ultimii ani, Kroos e afectat şi de criticile fanilor în ceea ce a fost, până acum, cel mai slab sezon al său în capitala Spaniei.

Real se repliază cu Pogba şi Erikssen

Pentru Zidane, plecările lui Marcelo, Varane, Bale sau Kroos, foarte posibile în acest moment, nu reprezintă chiar o lovitură în plin, mai ales că Real va încasa sume importante în schimbul fotbaliştilor care au scris istorie în ultimele trei sezoane. Pentru a-l înlocui pe Kroos în centrul liniei mediene, francezul se gândeşte la compatriotul Paul Pogba, dar şi la Christian Erikssen, danezul lui Tottenham. Dintre ei, Pogba are prima şansă, campionul mondial din 2018 declarând de mai multe ori că ar dori să lucreze alături de Zidane.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.