OFICIAL | El e noul antrenor al lui Cristiano Ronaldo! Juventus a anunţat mutarea

16 iun 2019 6722 afişări Campionate Externe
OFICIAL | El e noul antrenor al lui Cristiano Ronaldo! Juventus a anunţat mutarea

Maurizio Sarri (60 de ani) este, oficial, noul antrenor al celor de la Juventus. Campioana Italiei a anunţat mutarea prin intermediul reţelelor de socializare. Antrenorul italian s-a despărţit de Chelsea, iar londonezii trebuie să-şi găsească alt antrenor. Frank Lampard este pe lista şefilor de pe Stamford Bridge.

Chelsea şi Juventus au căzut de comun acord ca antrenorul să meargă la Torino, după ce acesta a cucerit Europa League. Echipa pregătită de Sarri a câştigat clar finala cu Arsenal, scor 4-1. Sarri revine în Italia la un an după despărţirea de Napoli, formaţie pe care a pregătit-o între 2015 şi 2018.

AC Sansovino, SAngiovannese, Pescara, Arezzo, Avellino, Verona, Perugia, Grosseto, Alessandria, Sorrento şi Empoli sunt echipele pe care le-a antrenat Sarri în cariera sa. Cel mai lung ”mandat” a fost la Napoli, 148 de meciuri.

40 de victorii, 11 rezultate de egalitate şi 12 înfrângeri a bifat Chelsea sub comanda lui Sarri. Acesta îl înlocuieşte pe Max Allegri pe banca lui Juventus Torino.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.